Radioreceptor autoalimentat

Un receptor cu simplă detecţie, cu un sistem de alimentare mai puţin obişnuit şi cu audiţie în cască este prezentat în fig. 29.

Semnalul de la antenă se aplică, prin bobina L₁ circuitului oscilant L₂ — C_v1, apoi este detectat de dioda D₁ şi amplificat de tranzistorul T, care are rol de amplificator de audiofrecvenţă.

În acelaşi timp, prin bobina L_l, antena este cuplată la circuitul C_v2 — L₃. Se observă că la bobina L₃ este cuplată dioda D₂ şi un condensator de 100 µF. De fapt, de la bobina L₃ se ia un semnal de radiofrecvenţă ce se redresează cu dioda D₃ şi astfel condensatorul de 100 µF se încarcă cu o anumită tensiune. Cu această tensiune se alimentează tranzistorul T şi astfel aparatul nu are nevoie de baterie.

Pentru recepţia unui post, se roteşte condensatorul C_v1 pînă cînd în cască se aude un semnal. Se roteşte apoi şi condensatorul C_v2 şi la un moment dat, în cască, semnalul recepţionat se va auzi foarte puternic.

Diodele D₁ şi D₂ sînt de tip miniatură, de pildă EFD 108, iar tranzistorul este EFT 317, EFT 319, P 401, EFT 353 etc.

Bobinele L₁ şi L₂ se construiesc una lîngă alta pe o carcasă cu miez, avînd diametrul 6÷8 mm. Pentru L₁ se bobineaza 12 spire, iar pentru L₂ 75 de spire cu sîrmă CuEm Ø 0,15 0,2 mm. Lungimea bobinei L₂ este de 1,5 cm. Bobina L3 se construieşte pe acelaşi tip de carcasă, avînd 90 de spire din aceeasi sîrmă.

Condensatoarele variabile au capacîtatea maximă de 500 pF. Pentru C_v1 se poate folosi şi un condensator semivariabil. În acest caz, la bornele condensatorului de 100 µF se conectează un voltmetru şi se roteşte C_v2 pînă ce voltmetrul are o indicaţie maximă. C_v2 rămîne în această poziţie.

Cu bobinele prezentate se poate recepţiona gama undelor medii. Antena trebuie să aibă cca 10 m lungime.