Domeniul sunetelor percepute de urechea omenească este foarte întins, atît în ceea ce priveşte domeniul de intensităţi cît şi cel de frecvenţe. Suprafaţa cuprinsă între pragul de audibilitate şi pragul senzaţiei dureroase reprezintă suprafaţa de audibilitate (fig. 1.5).
În interiorul suprafeţei de audibilitate se află domeniul sunetelor muzicale, date de instrumentele unei orchestre. Muzica orchestrală cuprinde un domeniu de frecvenţe aproximativ de la 40 la 14 000 Hz şi o dinamică (raportul între valorile maximă şi minimă ale intensităţii sunetelor) de 70 dB. În interiorul domeniului muzicii se află domeniul vorbei care, atît ca frecvenţe (100—8 000 Hz) cît şi ca dinamică (40 dB), este mult mai restrîns.
Diferitele surse sonore se deosebesc între ele, pe lînga altele, prin energia acustică radiată în unitatea de timp (puterea acustică) şi prin spectrul de frecvenţe conţinut. Astfel, în tabela 1.1 sînt indicate puterea acustică şi banda de frecvenţă a cîtorva surse sonore întîlnite mai des în practică. Este interesant de remarcat că, în general, energia cea mai mare o au componentele de frecvenţă joasă (sub 500 Hz). De asemenea dacă se consideră sunetele vorbirii, se constată că vocalele au o componentă spectrală (100—5 000 Hz) mult mai redusa decît consoanele, care pot mepăşi chiar limita medie indicată în tabela I.1 pentru domeniul vorbirii.
Pentru o redare fidelă a sunetului, lanţul electroacustic folosit trebuie să asigure benzile de frecvenţă şi dinamicile respective. În mod practic, în funcţie de exigenţe şi de preţul de cost, performanţele lanţului vor fi mai reduse.
Îngustarea benzii de frecvenţe, influenţează asupra călităţii redării muzicii, aşa după cum se vede în fig. 1.6. În cazul unui domeniu de frecvenţe limitat la 60—10 000 Hz, pierderile de calitate sînt de numai 4%. Deci, o eventuală extindere 3 benzii peste aceste limite, nu este justificată totdeauna din punct de vedere economic.
În cazul în care, dintr-un motiv oarecare, se suprimă, de exemplu, o parte din frecvenţele înalte, sunetul perceput va fi înfundat. Pentru a păstra un echilibru al tonalităţii, este necesar în acest caz, să se suprime şi o parte din frecvenţele joase.
Produsul între frecvenţa superioară şi frecvenţa inferioară trebuie să fie mereu constant şi egal cu pătratul unei frecvenţe centrale:
Fsfj = fc2 , (1.9)
În mod normal, se consideră că acest produs trebuie să fie egal cu aproximativ 500 000 — 600 000, însă această valoare variază în funcţie de sistemele de transmisie aflate în exploatare.
În tabela 1.2 se indică frecvenţele superioară şi inferioară pe care trebuie să le aibă un sistem de transmisie electroacustică, în funcţie de numărul de octave care se cere a fi transmis.
Articole din aceasi publicatie
