Articole electronica, kituri, scheme
Antene

Antena “ground plane” clasică

 

Este o variantă îmbunătăţită a radiantului vertical în sfert de lungime de undă, la care rolul solului îl joaca un număr de conductoare în sfert de lungime de undă, aşezate orizontal la baza radiantului vertical, legate între ele şi izolate de baza radiantului vertical (fig. 165). Deoarece la capetele libere ale conductoarelor avem maxime de tensiune, acestea trebuie bine izolate. În cazul cînd antena este suspendată la mică înălţime, se recomandă un număr de cel puţin patru conductoare. O asemenea antenă, corect construită şi acordată, are unghiul de radiaţie în plan vertical deosebit de favorabil legăturilor la mari distanţe, ca urmare a unei importante concentraţii a radiaţiei sub unghiuri mici, practic antena prezentînd un cîştig de circa 3 dB faţă de dipolul clasic. Rezistenţa de intrare a antenei „ground plane” clasice cu 4 conductoare radiale este de circa 30 Ω, ceea ce creează dificultăţi la adaptarea cu cablurile coaxiale obiănuite, care au impedanţa caracteristică de 60 Ω. Uneori, pentru o mai bună adaptare, conductoarele radiale nu se montează orizontal, ci inclinate la un unghi de 135° sau chiar mai mult faţă de radiantul vertical, ceea ce are ca efect mărirea rezistenţei de intrare a antenei pîna la circa 50 Ω. Mărind înclinaţia conductoarelor pînă aproape de verticală, se poate ajunge la o rezistenţă de intrare apropiată de 70 Ω. Dar în acest caz antena se transformă într-un dipol vertical în jumătate lungime de undă, iar radiaţiile verticale se produc sub unghiuri mai mari, ceea ce defavorizează lucrul DX. De aceea, pentru adaptarea impedanţei cablului coaxial de alimentare cu antena se folosesc, de obicei, alte metode, cum ar fi o buclă de adaptare în sfert de lungime de undă (fig. 166).

Figure 166,166

În tabelul 13 sînt date dimensiunile geometrice ale radiantului antenei „ground plane” pentru diferite benzi de radioamatori. Conductoarele radiale sînt în general cu 2,5% mai lungi ca radiantul vertical. În tabel găsim, în prima coloană, diametrul radiantului vertical în mm, iar în celelalte coloane, lungimea sa în cm pentru benzile de 28, 21, 14 si 7 MHz.

Figure 166,166 (table 13)

Antena „ground plane” cu trei conductoare radiale înclinate la 135°

Construită şi experimentată de radioamatorul elvetian HB90P, foloseşte trei conductoare radiale în unghiuri de 120° unul faţă de celălalt, în plan orizontal, şi înclinate în plan vertical într-un unghi de 135° faţă de radiantul vertical (fig. 167). Antena are un unghi de radiaţie vertical de 6…7° şi o diagrama de radiaţie, în plan orizontal, avînd aspectul unei trefle (fig. 168). Unghiul vertical de radiaţie menţionat mai sus se obţine la o înălţime de suspendare a antenei de 6 m de sol. Rezistenţa de intrare a antenei este de circa 50 Ω, ceea ce permite alimentarea in bune condiţii cu ajutorul unui cablu coaxial cu impedanţa de 50—52 Ω. Şi la acest tip de antena numărul conductoarelor radiale şi înclinaţia lor influenteaza atit rezisteţa de intrare a antenei, cît şi unghiul de radiaţie al acesteia. Astfel, reducînd numărul de conductoare radiale pînă la unul singur, rezistenţa de intrare a antenei ajunge pînă la 68 Ω, iar în cazul a patru conductoare radiale, pînă la 44 Ω. De remarcat însă că performanţele maxime se obţin folosind varianta cu trei conductoare radiale înclinate ia 135°, antena fiind alimentată prin cablu coaxial cu impedanţa 52 Ω.

Articole din aceasi publicatie

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
back to top