Dipolul în buciă (repliat)

Este rezultatul legării în paralel a doi dipoli simpli (fig. 95). Diagrama de radiaţie a unui dipol în buclă nu se deosebeşte aproape cu nimic de cea a dipolului obişnuit în semiundă. Inductanţa totală se micşorează conform formulei L (total) = (L1*L2)/(L1*L2), iar capacitatea se însumează şi, ca rezultat, raportul L/C este mai mic decît la dipolul simplu, iar banda de trecere mai mare.

Prin legarea în paralel a celor doi dipoli în semiundă care formează dipolul în buclă, curentul din antenă se împarte în două părţi egale.

Astfel, la aceeaşi putere de radiaţie, curentul dintr-un dipol în buclă este egal cu jumătate din curentul într-un dipol simplu, iar formula P = R*I2, valabilă pentru dipolul simplu, devine la dipolul în buclă P = R’(I/2)2.
Întrucît în ambele cazuri puterea radiată este egală, se deduce ca R’=4*R, deci rezistenţa de radiaţie este de patru ori mai mare ca la dipolul simplu, respectiv 240.280 ohmi.

O variantă este dipolul în buclă dublă (fig. 96). În cazul cînd diametrul conductorilor este acelaşi, curentul în fiecare ramură este egal cu 1/3 din curentul total. Rezistenţa de radiaţie în acest caz este de 9 ori mai mare, respectiv 540—630 ohmi. Dacă diametrul d2 al ramurii de sus este mai mare ca diametrul d1 al ramurii de jos, rezistenţa de radiaţie se măreşte, iar dacă este mai mic, rezistenţa se micşorează. În practică se foloseşte cel mai des prima metodă pentru adaptarea antenei cu linia de alimentare, deoarece în mod obişnuit este necesar să se mărească rezistenţa de intrare.

Rezistenţa de radiaţie a unui dipol cu buclă la diametre diferite (d2 d1) este prezentată în fig. 97 sub formă grafică, iar a unui dipol buclă dublu, în fig. 98. În ambele grafice găsim evoluţia rezistenţei de radiaţie la diferite rapoarte ale diametrelor şi ale distanţelor dintre conductori.