Amplificarea antenei

Amplificarea antenei apare ca un raport al intensităţilor cîmpului sau un raport al puterilor. Cîştigul în putere exprimă creşterea puterii în direcţia de maximă radiaţie pe care o dă o antenă dirijată, în comparaţie cu un dipol în semiundă. De exemplu: dacă antena are o amplificare de 4 ori mai mare, aceasta înseamnă că pentru a crea la recepţie o intensitate a cîmpului egală cu aceasta, trebuie aplicată unui dipol în semiundă o putere de radiofrecvenţă de 4 ori mai mare. Raportul puterilor se exprimă astfel:

Pentru a exprima cîştigul antenei de recepţie se foloseşte de obicei raportul tensiunilor

Între amplificarea în tensiune şi amplificarea în putere există următoarea legătură: amplificarea în tensiune este egală cu rădăcina pătrată a amplificarii în putere şi invers, amplificarea în putere este egală cu pătratul amplificarii în tensiune. Exemplu: Dacă antena are o amplificare de 12 dB, aceasta corespunde cu o amplificare în putere de 16 ori, respectiv o amplificare în tensiune de 4 ori. În practică întîlnim nu numai amplificare, ci şi pierderi ce apar în orice linie de alimentare şi care se exprimă tot în decibel. În fig. 87 se prezintă o diagramă a amplificării în putere şi tensiune, iar în fig. 88, o diagrama a atenuării.

Un exemplu. Un segment de cablu de 100 m lungime, montat între antenă şi un televizor, are un coeficient de atenuare de 7 dB. Din fig. 20 vedem că numai 0,45 (45%) din tensiunea de la bornele antenei ajung la intrarea televizorului, ceea ce corespunde cu 0,2 (20%) din puterea recepţionată.

Prin exprimarea amplificarii şi atenuării în decibeli, calculul se face prin simplă adunare şi scădere. Astfel, dacă o antenă are o amplificare de 12 dB, iar linia de alimentare prin care este conectată la emiţător şi receptor permite o atenuare de 7 dB, amplificarea întregului sistem va fi de 12 — 7 = 5 dB.

În calculul teoretic al antenelor, amplificarea antenei este dată uneori nu în raport cu un dipol în semiundă, ci în raport cu o antenă ideală care are o diagrama de radiaţie circulară. Luînd în consideraţie că dipolul în semiundă are, în raport cu o antenă ideală în semiundă, o amplificare de 2,1 dB, rezultă că antena oarecare, avînd faţă de dipolul in semiundă o amplificare de 6 dB, va avea faţă de antena ideală o amplificare de 8,1 dB.