Articole electronica, kituri, scheme
Antene

Adaptarea liniilor de alimentare

 

Impedanţa caracteristică a liniilor de alimentare este în sine o rezistenţă ohmică şi nu depinde de frecvenţa sau de lungimea liniei. Cînd impedanţa de intrare a antenei este egală cu impedanţa caracteristică a liniei, iar aceasta la rîndul ei este adaptată cu ieşirea emiţătorului, energia de radiofrecvenţă ajunge în antenă fără pierderi sensibile, printr-o linie de alimentare de orice lungime.

Linia de alimentare adaptată funcţionează în regim de unde progresive, deosebit de regimul de unde staţionare, prin aceea că păstrează pe toată lungimea liniei valori constante ale tensiunii şi curentului, lipsind nodurile şi maximele de tensiune şi curent, ce se produc în cazul undelor staţionare.

Pierderile, în cazul regimului de unde progresive, sînt mai mici ca în regimul de unde staţionare, tocmai ca urmare a lipsei acestor maxime şi minime de tensiune şi curent, care cresc pierderile ohmice, cît şi pe cele în dielectric. Aceste considerente explică de ce în gama undelor scurte şi ultrascurte se preferă alimentarea în regim de unde progresive.

În linia de alimentare adaptată, pierderile sînt condiţionate în special de rezistenţa longitudinală a liniei şi de pierderile în materialul izolant folosit. Ca urmare a efectului de suprafaţă, rezistenţa longitudinală a conductorului creşte substanţial Ia frecvenţe mai înalte faţă de curentul continuu. Rezistenţa conductoarelor multifilare creşte cu 0,25 faţă de valoarea rezistenţei unui conductor echivalent şi de 2—3 ori în cazul împletiturilor metalice ale cablurilor coaxiale.

Transportul fără pierderi al energiei de radiofrecvenţă de la emiţător la antenă este condiţionat de adaptarea precisă a impedanţei de intrare a antenei cu impedanţa liniei de alimentare, şi a acesteia din urmă, cu ieşirea emiţătorului. Lipsa adaptării duce |a apariţia undelor reflectate, a caror interacţiune cu undele iniţiale dă naştere undelor staţionare şi, respectiv, creşterii pierderilor.

Pentru a măsura adaptarea între linia de alimentare şi sarcină se foloseşte coeficientul de unde staţionare (SWR — Standing Wave Ratio), prin care înţelegem raportul între cea mai mare valoare a tensiunii sau curentului în linie şi valoarea cea mai mică. Astfel, în cazul undelor progresive tensiunea şi curentul fiind egale pe toată lungimea liniei, acest coeficient este egal cu 1. În practică, se acceptă valori pîna la 2.

Curba prezentată în fig. 48 a arată valorile randamentului la generator, la diferite valori ale coeficientului de unde staţionare, iar cele din fig. 48 b, pierderile de linie.

Pentru determinarea pierderilor totale în linie se stabilesc în primul rînd pierderile prin absorbţie. Plecînd de la această valoare trecută pe axul orizontal şi trăgînd o dreaptă pînă la curba coeficientului de unde staţionare măsurat (SWR), vom găsi pe axul coordonatelor valoarea pierderilor produse ca urmare a neadaptării.

Adaptarea liniilor de alimentare 1

Articole din aceasi publicatie

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
back to top