Funcţionarea cu unde staţionare

În timp ce adaptarea corectă a liniilor cu unde progresive cere o punere la punct foarte atentă, reglajul unei linii acordate este destul de simplu.

În cazul unei antene alimentată printr-o linie de acest tip, putem considera linia ca o parte repliată a antenei. La acest mod de funcţionare prezenţa undelor staţionare fiind ceva normal, este suficient să asigurăm o repartiţie corectă a lor, care să se înscrie exact în lungimea ansamblului de conductoare ce aparţin atît liniei, cît şi antenei propriu-zise.

În cazul liniilor din conductoare neizolate separate prin aer şi menţinute la distanţă prin izolatoare aşezate la distanţe mai mari, ele au acelaşi coeficient de corecţie ca şi în cazul firului antenei, respectiv o reducere a lungimii fizice cu 5% faţă de lungimea de undă.

Pentru jumătate lungime de undă, vom avea L = 0,95 λ/2 sau L = 0,475 λ sau L = 143/f (L si λ în metri şi f in Megaherţi).

În cazul unor antene cum ar fi tipul Zeppelin, linia de transmisie trebuie să îndeplinească anumite condiţii impuse ca dimensiuni. Pentru antenele simetrice însă, simetria ansamblului face ca să nu fie prea important unde se sfîrşeşte linia de transmisie şi începe antena, important fiind ca ansamblul să aibă un regim corect de unde staţionare. Asupra acestor aspecte se va mai reveni la diferitele tipuri de antene acordate.