Antene exterioare

Teoretic, o antenă cu cît este mai lungă şi mai înaltă, cu atît captează mai multă energie de radiofrecvenţă. Practic, însă, dimensiunile şi înălţimea antenelor sînt limitate atît de spaţiul util pentru montare, cît si de sensibilitatea radioreceptoarelor.

Antena ideală este formată dintr-un fir vertical, ridicat cît mai sus posibil şi degajat cît mai bine, însă în realitate condiţiile ce pot fi asigurate sînt departe de cele ideale. Aceasta nu ridică totuşi probleme, dată fiind sensibilitatea mare a radioreceptoarelor moderne, care pot funcţiona satisfacator şi cu antene improvizate.
Numai în cazul radioreceptoarelor simple, cu o singură diodă semiconductoare, antena va trebui să aibă obligatoriu dimensiunea peste 10 m şi să fie bine degajată, constituind singura sursa de radiofrecvenţă.

În general, montarea antenelor se face întinzînd unul sau mai multe conductoare orizontale între două suporturi, dînd preferinţă soluţiei care permite cea mai bună degajare a antenei de obiectele înconjurătoare (clădiri, pomi, construcţii metalice) şi în special de cele din materiale bune conducătoare de electricitate.

În cazul cînd trebuie să utilizăm catarge de lemn, acestea vor fi fixate şi rigidizate prin cabluri prinse la mijlocul catargului şi fixate în jurul acestuia. Pentru a evita pe cît posibil absorbţia undelor radio, aceste cabluri vor fi întrerupte cu izolatoare în mai multe segmente.

Nu se recomandă folosirea arborilor ca suporţi de antenă, deoarece balansul lor, datorită vînturilor, poate duce la ruperea antenei, iar montarea de resorturi elastice la capete este destul de dificilă şi nu poate compensa în toate cazurile acest balans.

Legătura dintre conductorul orizontal al antenei şi radioreceptor se face prin intermediul ,,cablului de coborîre”, al carui punct de conectare la conductorul orizontal determină formele diferite ale antenei, aşa cum sînt prezentate în fig. 7:
— antena în T, fig. 7 a
— antena în L, fig. 7 b
— antena în V, fig. 7 c
— antena multifilară, în 7 d.
Săgeţile din figură arată directiile favorizate de aceste tipuri de antene atît în cazul radiorecepţiei, cît şi al radioemisiei.