Amplificatorul de frecventa intermediara (AFI) determina indeosebi performantele mai importante ale unui radioreceptor, datorita amplificarii mari a etajelor sale la care concura tranzistoarele de FI (numite si „medii frecvente” sau filtre de banda).
In general, radioreceptoarele echipate cu tranzistoare reclama mai multe etaje FI; de asemenea canalul pentru semnalele modulate in frecventa MF (fig. 42). Aceasta se datoreste faptului ca amplificarea etajelor FI cu tranzistoare este mai mica decit cea a etajelor cu tuburi.
Ca tipuri reprezentative se mentioneaza AFI-MA pentru radioreceptoarele cu modulatie de amplitudine (MA) si AFI-MF pentru radioreceptoarele cu modulatie de frecventa (UUS-MF). In radioreceptoarele combinate MA— MF, amplificatorul de FI este comun pentru semnalele MA — MF.
Un amplificator de FI este necesar sa indeplineasca anumite conditii tehnice:
• amplificarea sa fie cit mai mare (la etajele FI cu tranzistoare se realizeaza o amplificare de putere de 60 … 90 dB);
• selectivitatea sa aiba o putere cit mai ridicata cu o banda de trecere satisfacatoare;
• distorsiunile sa fie cit mai mici, in care scop se alege punctul de functionare al AFI astfel incit zona in care semnalul modulat este amplificat sa fie liniara;
• stabilitate fata de autooscilatiile care apar datorita faptului ca atit circuitul de intrare, cit si -cel de iesire sint acordate pe aceeasi frecventa astfel se naste o reactie parazita intre intrare si iesire care poate fi totusi compensata.
Tipurile de etaje AFI utilizate in radioreceptoare sint determinate dupa felul circuitului de sarcina utilizat si se pot clasifica astfel;
• AFI cu un circuit acordat (circuit singular);
• AFI cu filtru de banda cu doua circuite oscilante acordate;
• AFI cu filtru multiplu (derivatie —asociate in grupuri de 4 sau 5, al caror cuplaj este realizat prin intermediul unor capacitati serie).
Tranzistoarele folosite in AFI—MA sint fie cele cu jonctiuni aliate de RF (3 … 15 MHz), la care se realizeaza neutrodinarea pentru a compensa reactia interna prin tranzistor, fie tranzistoare drift (difuzat-aliate), in ambele cazuri montate in schema EC.
In amplificatoarele FI—MF se utilizeaza tranzistoare drift fie in schema EC (cu neutrodinare), fie in schema BC (fara neutrodinare) in cazul folosirii tranzistoarelor cu constructie planara se realizeaza scheme EC, fara neutrodinare, cu alte cuvinte fara compensarea reactiei interne nedorite ce apare de la iesirea la intrarea unui etaj de amplificare cu circuite acordate.
In AFI combinate FI-MA-MF, din radioreceptoarele moderne se folosesc tranzistoare cu constructie planara, in scheme EC, fara neutrodinare, in vederea simplificarii constructiei radioreceptorului.
Articole din aceasi publicatie
