Daca la oricare din radioreceptoarele simple cu detectie se adauga un etaj amplificator in locui castii, se poate obtine in principal o marire a puterii,semnalului si deci o imbunatatire a calitatii receptiei. Constiriictja unui astfel de receptor se poate face dupa schema din figura 8,b. Acesta amplifica de citeva sute de ori energia captata de antena, avind un consum foarte mic.
Pentru o realizare practica, rapida si comoda, atit a montajului de fata, cit si a celor ce urmeaza ,sa fie experimentate, se va folosi o placa sau din plexiglas, textolit, stiplex sau plexiglas de dimensiunile indicate in figura 9.
Sasiul prezihta o serie de avantaje pentru amatorii, dornici sa ia cunostinta, inainte de a trece la depanare, de mecanismul receptiei undelor electromagnetice si sa sesizeze anumite fenomene caracteristice acestor aparate.
De altfel scopul descrierii, la inceput, a citorva montaje de radioreceptoare simple, constituie o introducere la schemele mai complicate ale. superheterodinelor.
Conectarea pieselor si a firelor de legatura pe placa sah (fig.. 9,a) se executa cu borne, confectionate (agrafe, cose, banane, etc,.), carc se introduc in gaurile date in placa (fig 9, b) sau prin lipirea terminalelor pieselor.
Radioreceptorul din schema 8,b cuprinde si un- etaj de amplificare cu tranzistorul T, tip PNP de mica putere (EFT 317, EFT 319, EFT 323; P 401, AF 139 etc.). Castile cu impedanta mare, 1000…2000 Ohmi; sint cuplate in circuitul colectorului.
Curentul de AF, relativ slab, obtinut la iesirea dctectorului D, intra in circuitul baza-emitor al tranzistoruiui de unde iese amplificat, facind sa vibreze membrana unei casti.
Bobina poate ii construita fie ca la montajul din figura 5. c, dar cu priza la spirele 15, 35, 50, 70, 80, lucrind pe priza cu auditie optima, fie pe miez de ferocart variabil dupa indicatiile ce vor fi date la montajele urmatoare.
Este necesar sa fie precizate unele particularitati privind modul de conectare a diodei, in special pentru cei care nu au aprofundat teoria dispozitivelor semiconductoare.
Se stie ca o dioda semiconductoare se obtine prin alaturarea a doua zone formate din semiconductoare de tip diferit p si n, ansamblu care permite trecerea curentului doar intr-un singur sens, atunci cind pe acest dispozitiv se aplica o tensiune avind polaritatea “+” spre zona p si “—” spre zona n.
Constructiv, diodele semiconductoare pot fi de doua feluri diode cu contact punctiform (fig. 10,a), folosite la detectie si diode cu jonctiune (fig. 10,b). care suporta curenti si tensiuni mai mari ca primele (diode cu siliciu, folosite ca redresoare).
Din punct de vedere al substantei semiconductoare folosite in constructia diodelor, se disting diode cu germaniu, diode cu siliciu si elementele redresoare cu seleniu sau cuproxid.
Cel mai raspindit tip de dioda este cea cu jonctiuni planare (aliata).
Pe scheme, diodele semiconductoare se reprezinta cu simbolul din figura 10,c. Virful triunghiului reprezinta sensul in care circula curentul (sensul de conductie conventional) atunci cind dioda este; polarizata direct, cu polaritate pozitiva pe anod (fig. 10, d). Triunghiul simbolizeaza anodul (+), iar linia din vif (-).
Este de remarcat ca in schema receptoarelor (fig. 8) dioda D se monteaza cu cristalul catre baza triunghiului, tinind seama de sensul de condiictie aliacesteia. Fiecare dioda are marcat pe electrozi (anod si catod) semnele “+” si “—”.
Indiferent de tipul diodei aceasta se monteaza astfel incit plusul sa fie catre baza tranzistorului (virful triunghiului fiind indreptat in sensul de conductie).
In cazul unei montari gresite a diodei, aparatul va functiona slab cu sunete distorsionate, deoarece alimentarea (polarizarea) bazei tranzistorului se face cu polaritatea pozitiva.
Articole din aceasi publicatie
