Legatura radiofonica

Semnificaţia abrevierilor (ARF, AAF, MF, MA-BLU etc.) este redată în glosar.

Transmiterea informatiei (auditiva-vizuala) pe cale electrica la distanta, se realizeaza prin intermediul unui sistem complex care include un transmitator. Urmarind schema generala din figura se constata ca undele sonore produse de vocea omeneasca sau de instrumentele muzicale, in cadrul unui program de radiodifuziune fac sa vibreze membrana microfonului care le transforma intr-o tensiune alternativa foarte slaba, avind frecventa de 20 Hz…15 kHz. Semnalul electric astfel obtinut este mai intii amplificat in etajul amplificator de audiofrecventa (AAF), dupa care este transmis prin cablu, din studio la statia de emisie.

Partea principala a emitatorului o constituie oscilatorul pilot O, care genereaza oscilatii autointretinute de amplitudine si frecventa riguros constante. Aceste oscilatii slabe sint amplificate in etajul ARF, ele formind unda purtatoare a mesajului de transmis,

Semnalul audio, de la iesirea AAF si oscilatiile de frecventa inalta, de la iesirea ARF (unda purtatoare) se aplica modulatorului M, unde din compunerea celor doua oscilatii, audio si de RF, rezulta unda purtatoare de informatie modulata, care dupa o noua amplificare in putere se aplica circuitului de antena spre a se propaga in spatiu sub forma de uude electromagnetice (sau radio).

Viteza de propagare a undelor electromagnetice este de aproximativ 300 000 km/s (viteza luminii). O marime caracteristica importanta a undelor electromagnetice este lungimea de unda (lambda) care reprezinta distanta strabatuta de o suprafata de unda in timp de o perioada.

Daca v este viteza de propagare a unei unde, lungimea de unda este data da relatia Lambda = vT, unde T este perioada oscilatiilor. Numarul de perioade pe secunda se numeste frecventa (f). Intre frecventa f, viteza undelor electromagnetice v si lungimea de unda Lambda exista relatiile

Astfel, de exemplu, daca frecventa unei statii de emisie este de 854 kHz, rezulta

Lungimile de unda si frecventele destinate radodifuziunii sint redate in tabelul 1.

Emitatoarele de unde metrice (Lambda = 10… 1 m), decimetrice (Lambda = 1… 0,1 m) si centimetrice (Lambda = 0,1… 0,01 m) se folosesc in statiile de radiodifuziune cu MF (modulatie in frecventa) in televiziune, precum si in scopuri speciale (radio- releu si radiolocatie), avind raza mica de actiune.

In functie de paramaterul a carui marime variaza in cursul modulatiei, emitatoarele care lucreaza in radiodifuziune se pot clasifica in
— emitatoare cu modulatie de amplitudine (MA), in care amplitudinea A0, a unei purtatoare se modifica proportional cu variatia instantanee a semnalului modulator (fig. 2, a);
— emitatoare cu modulatie de frecventa (MF), in care frecventa instantanee a undei purtatoare variaza proportional cu valoarea instantanee a unui semnal modulator (fig. 2,b);
— emitatoare cu modulatie in amplitudine cu banda lale- rala unica (MA-BLU), in care se transmite o singura banda laterala, cealalta fiind mult redusa sau chiar suprimata (fig.2, c); se utilizeaza in special pentru receptoarele stereo ca si modulatia pe subpurtatoare daca una din benzile laterale este numai atenuata partial, atunci acest tip de modulatie este MA-RBL (rest de banda laterala).

Pentru a ilustra existenta benzilor laterale de frecventa in timpul modulatiei, fara a intra in amanunte, se mentioneaz ca, in lipsa modulatiei, emitatorul radiaza numai o singura unda, purtatoarea f0. Imediat ce incepe modulatia in. amplitudine, se produc benzile laterale, superioara cu frecventa f0 + Fm (fig.2, c) si cea inferioara, cu frecventa f0 —Fm.

Datorita numarului mare de posturi de emisie si a intina derii limitate a gamei de radiodifuziune, banda, de frecvente sonore modulatoare transmisa, a fost limitata la 9kHz, Aceasta inseamna ca se pot transmite, sunete avind frecvente de cel mult 4500 Hz si pentru a nu deranja receptia posturilor vecine, prin suprapunerea benzilor lor laterale, sunetele inalte sint suprimate chiar lai emisie, ceea ce reduce simtitor calitatea programelor. Pentru rezolvarea in parte a accstor inconveniente s-a recurs, dupa cum s-a spus, la modulatia in amplitudine de tip MA-BLU, cit si la moduatia in frecventa, ultima oferind si avantajul reducerii la receptie a interferentei datorata impulsurilor perturbatoare.

Tot in legatura cu modulatia trebuie mentionat si gradul, sau profunzimea de modulatie m, a carei-marime este data de raportul dintre cea mai mare variatie a amplitudinii oscilatiei modulate si amplitudinea inainte de modulare (amplitudinea purtatoarei). De obicei, gradul de modulatie m, se calculeaza in procente (de exemplu, m = 50, 80 sau. 100%).

Receptia semnalelor radiofonice, propagate pina la antena radioreceptorului (fig. 1), se obtine prin captarea si transformarea undefor electromagnetice in semnale electrice, care sint eventual amplificate, deoarece tensiunea de radiof recventa modulata este foarta slaba. Dupa o prima amplificare, forma semnalului se schiiaba si trebuie extrasa din el componenta de audiofrecvcnta (AF), prin demodulare sau detectie. Dupa detcc-t tie, tensiunea AF este amplificata in etajul de AAF al radio-receptorului. Oscilatiile electrice de frecventa audio sint transmise traductorului de sunet (difuzorul) care le transforma in oscilatii sonore, identice cu cele captate de microfon, la emisie.