In scheme, rezistenţele variabile sînt reprezentate ca în fig. 16.
De obicei, ele au trei borne : două la. capetele rezistenţei şi una la mijloc (priza mediană) legată la cursor. Sînt posibile două moduri de folosire a rezistenţelor variabile. Cînd rezistenţa variabilă este conectată în serie, adică în două puncte: prin cursor şi prin unul din capete, ea va lucra ca reostat. Dacă este nevoie să reglăm curentul sau tensijinea dintr-un aparat oarecare, de exemplu într-un tub e- lectronic, reostatul se conectează în serie (fig. 17). In acest caz, tubului îi va reveni numai o parte din tensiune. Mişcînd cursorul reostatului, variem rezistenţa lui şi deci şi rezistenţa întregului circuit. Curentul variază şi împreună cu el variază şi căderea de tensiune atît în reostat, cît şi în tub. Cu alte cuvinte, se produce o nouă repartizare a tensiunii în circuit. Cu cît rezistenţa reostatului este mai mare, cu atît şi căderea de tensiune va fi mai mare şi cu atît tensiunea la tub va fi mai mică.
Cea mai mare tensiune la receptor se obţine dacă rezistenţa reostatului se micşorează pînă la zero. In acest caz, toată tensiunea va fi aplicată la receptor. Pentru a micşora pînă la zero tensiunea de la receptor, în reostat se face o întrerupere a circuitului. In acest scop cursorul din poziţia extremă este trecut de pe sîrmă, sau de pe stratul de cărbune, pe izolaţie. Tensiunea de la receptor va scădea de la valoarea cea mai mică, pînă la zero şi nu lent, ci cu un salt. Cînd rezistenţa receptorului este foarte mare, de exemplu de cîţiva pentru reglarea tensiunii într-o gamă mare, reostatul trebuie să aibă o rezistenţă de zeci sau sute de MOhmi, lucru care este foarte greu de realizat în practică.
De multe ori este mai comodă reglarea tensiunii cu ajutorul potenţiometrului sau divizorului cu reglare continuă a tensiunii. El are rezistenţa variabilă la fel ca şi reostatul, dar conectată în trei puncte. Capetele rezistenţei potenţiometrului se conectează la tensiunea care trebuie reglată, de exemplu la bornele sursei de curent (fig. 18 a). Cursorul şi unul din capetele rezistenţei se conectează la receptor. Deplasînd cursorul, receptorul poate fi conectat cu orice porţiune a rezistenţei potenţiometrului şi în felul acesta tensiunea poate fi reglată continuu dela zero pînă la valoarea maximă, după cum este reprezentat în fig. 18 b şi c.
In afară de potenţiometre se mai întrebuinţează şi divizori de tensiune, care se compun din două sau mai multe rezistenţe constante legate în serie şi conectate la tensiunea totală. Receptorul se conectează în paralel la una din rezistenţe (fig. 19) şi la el se obţine o parte oarecare din tensiunea totală. La divizorul constituit din mai multe rezistenţe, se pot conecta cîţiva receptori, care pentru o funcţionare normală au nevoie de tensiuni diferite. Divizorul micşorează sau împarte tensiunea la fel ca şi potenţiometrul, dar nu reglează tensiunea.
Prin rezistenţa potenţiometrului sau divizoru- lui trece totdeauna un curent, indiferent dacă este conectat vre-un consumator sau nu. Acest curent încălzeşte divizorul şi este un curent neutilizat. Pentru a-l micşora, este necesar ca rezistenţa divizorului sau potenţiometrului să nu fie prea mică.
Articole din aceasi publicatie
