Receptoarele radio cu amplificare de radiofrecvenţă se pot face cu două sau mai multe circuite acordate. Deşi sînt mai greu de construit, munca radioconstructorului va fi răsplătită de performanţele superioare (sensibilitatea şi selectivitatea) pe care le au aceste aparate.
Pentru a putea să construim un receptor care să funcţioneze stabil trebuie să cunoaştem unele date foarte importante despre amplificatoarele de radiofrecvenţă. Un astfel de amplificator este format dintr-un tranzistor şi două circuite acordabile. Primul circuit se montează la intrarea tranzistorului, între bază şi emitor, iar al doilea la ieşire, între colector şi emitor. Având amplitudine mică, oscilaţiile din primul circuit sînt amplificate de tranzistor, astfel că în al doilea circuit apar oscilaţii cu amplitudine mai mare. întotdeauna cînd semnalul care a fost amplificat nu se mai aplică la intrarea aceluiaşi tranzistor spunem că amplificatorul are o funcţionare stabilă.
De menţionat că, uneori, la construcţia amplificatorului, prin poziţionarea pieselor şi a firelor de legătură, se pot produce, fără voinţa noastră, aşa numitele cuplaje parazite. Astfel, două conductoare aşezate paralel formează un mic condensator prin care curentul dintr-un fir poate să inducă curent şi în celălalt fir. Acest fel de cuplaj se numeşte capacitiv.
De asemenea pot apărea cuplaje inductive, mai cu seamă între bobine diferite, atunci când câmpul magnetic al unei bobine intersectează spirele unei alte bobine aflate în apropiere. Prin cuplajele parazite ce se produc între piese energia trece dintr-un circuit în altul pe alte trasee, diferite de cele care asigură o funcţionare stabilă. Tot aşa şi energia din circuitul acordat de la ieşire poate trece în circuitul acordat de la intrarea tranzistorului. Această energie se va însuma cu cea existentă în primul circuitul, apoi tranzistorul o va amplifica şi, în circuitul de ieşire, vom găsi deci o energie mai mare. Dacă procesul se repetă, amplificatorul se transformă în oscilator. Oscilaţiile se aud în difuzor ca nişte fluierături supărătoare. Deci, existenţa unui cuplaj parazit între intrarea şi ieşirea amplificatorului perturbă funcţionarea stabilă a acestuia.
In practică se impune deci evitarea apariţiei cuplajelor parazite prin luarea unor măsuri speciale. Astfel, bobinele se introduc în ecrane (blindaje) metalice, care nu lasă liniile câmpului magnetic să iasă afară. O altă măsură constă în folosirea bobinelor înfăşurate pe miezuri magnetice de construcţie specială (tor de ferită “oală”), care strâng în acestea toate liniile de câmp magnetic şi nu le lasă să se împrăştie în spaţiu.
De regulă, bobina circuitului acordat de la ieşirea amplificatorului se introduce într-un ecran (blindaj) sau se confecţionează pe un miez de construcţie specială, întrucât energia din acesta este mare. Circuitul acordat de la intrare din aparatele cu tranzistoare practic nu se poate blinda, deoarece bobina lui se realizează pe bastonul de ferită şi, în plus, energia din acesta este foarte slabă comparativ cu aceea din circuitul de ieşire.
In afară de măsurile enunţate, micşorarea cuplajului inductiv se poate realiza prin aşezarea bobinelor cu axele perpendiculare între ele. Pentru reducerea cuplajelor capacitive circuitele acordate se plasează cit mai departe şi se evită conexiunile lungi şi paralele sau cele care se încrucişează sub unghiuri ascuţite. Aşezarea optimă a pieselor este cea în linie dreaptă (circuit oscilant I-tranzistor-circuit oscilant II).
Recomandările cu privire la construcţia amplificatoarelor de radiofrecvenţă sînt valabile pentru toate categoriile de receptoare (cu amplificare directă, superheterodine) în oare se folosesc amplificatoare cu circuite acordate, indiferent de frecvenţa de lucru.
In continuare vor fi prezentate unele scheme mai dificil de realizat în practică, deoarece acestea folosesc amplificatoare de radiofrecvenţă.
Articole din aceasi publicatie
