Se poate face cu mai multe aparate.
Verificarea cu ohmmetrul se execută astfel: polul minus al acestuia se conectează la unul din picioruşele tranzistorului (fig. 30 a). Polul plus al ohmmetrului se leagă pe rând la ceilalţi doi electrozi ai tranzistorului. In cazul cînd polul minus este conectat la baza tranzistorului, ohmmetrul va indica la conectarea polului plus, la oricare din ceilalţi doi electrozi, o rezistenţă mică (câteva sute pină la câteva mii de ohmi).
Dacă se schimbă polaritatea ohmmetrului, în sensul că plusul este conectat la bază, rezistenţa măsurată între bază şi emitor va fi mai mare (fig. 30 b.). Astfel conexiunea-bază este identificată, urmând să se determine şi celelalte două conexiuni. Pentru aceasta se conectează ohm-metrul între cele două conexiuni ce urmează a fi identificate. Dacă ohmmetrul indică valori de ordinul zecilor de kOhmi înseamnă că polul minus al acestuia este conectat la colector, iar dacă ohmmetrul indică valori de ordinul sutelor de kOhmi, atunci conexiunea tranzistorului legată la polul plus al ohmmetrului este colectorul. Valorile indicate în figurile 30 a şi 30 b sînt orientative, ele putând varia.
O altă metodă de verificare cu ohmmetrul se arată în figura 31.
Cu acest montaj se poate verifica succesiv rezistenţa între bază şi colector, respectiv între bază şi emitor. Ambele circuite se comportă ca două diode cu baza ca element comun.
Folosind montajul din figura 31 se poate verifica comportarea tranzistorului ca amplificator de curent. Verificarea se efectuează în cele două poziţii (1 şi 2) ale întrerupătorului K. La un tranzistor bun, diferenţa între ambele măsurători (1 şi 2) trebuie să fie mare.
Verificarea CIL casca se execută în situaţia că nu avem un aparat de măsură. In acest caz se vor folosi o cască cu rezistenţa de 2 000 ohmi şi o pilă electrică de 1,5 V. De precizat că este absolut necesar să se cunoască exact electrozii tranzistorului.
Ştiind cei trei electrozi ai tranzistorului (baza, colectorul şi emitorul) se va realiza montajul din figura 32.
Cele 3 cleme, E, B şi C, se montează pe o plăcuţă de plastic pentru a permite conectarea uşoară la ele a conexiunilor tranzistorului. Polul pozitiv al pilei se leagă la clema emitor, iar polul negativ, la cască. Tot la clema emitor se leagă crocodilul 1, iar la borna liberă a căştii, crocodilul 2.
La acest montaj verificarea tranzistorului se face astfel:
Prima incercare (fig. 33 a): cu crocodilul 2 se leagă casca la colector, iar cu crocodilul 1 se atinge borna colector. Dacă în cască se aude o pocnitură înseamnă că circuitul de verificare este bun. A doua încercare (fig. 33 b) : cu crocodilul 1 se leagă borna emitor cu borna bază, iar cu crocodilul 2 (legat la cască) se atinge borna colector. In situaţia în care circuitul bază-colector este bun în cască se va auzi o pocnitură slabă (mult mai slabă ca la prima încercare).
A treia încercare (fig. 33 c) : se leagă crocodilul 2 la borna colector, iar cu crocodilul 1 se atinge borna bază. Cînd tranzistorul este bun, în cască trebuie să se audă o pocnitură destul de puternică. Aceasta deoarece cu legăturile realizate ca în figura 33 c tranzistorul lucrează ca amplificator. Dacă tranzistorul verificat are circuitul bază-emitor scurtcircuitat, la atingerea crocodilului 1 cu borna bază în cască nu se aude nimic ; în schimb dacă acest circuit este întrerupt în cască se va auzi o pocnitură foarte slabă.
Articole din aceasi publicatie
