Cel mai simplu receptor radio este format dintr-o antenă, o priză de pământ, un circuit acordat, un detector şi o cască (fig. 35 a şi b). Principiul de funcţionare al aparatului elementar — cu care debutează orice radioconstructor — este următorul: în antena A se induc curenţi de înaltă frecvenţă modulaţi, care se scurg prin bobina în priza de pământ P. Trecerea curenţilor de înaltă frecvenţă prin bobina L1 face ca în circuitul oscilant — format din bobina L şi condensatorul variabil Cv — să apară o tensiune de înaltă frecvenţă mai mare decât cea care se induce în antenă de către câmpul electromagnetic al staţiei de radioemisie. Această tensiune creează un curent care trece prin dioda semiconductoare D şi casca Cs. In detector (dioda D) curentul de înaltă frecvenţă suferă fenomenul de detecţie, în urma căruia apar curenţi de joasă frecvenţă. Casca Cs transfomă curenţii de joasă frecvenţă în sunete — aceleaşi sunate care au fost produse în studioul de emisie.
Acordul circuitului oscilant se face cu condensatorul variabil Cv. Gama de lucru a receptorului depinde de mărimea bobinei L şi a condensatorului de acord Cv. Pentru a recepţiona cît mai multe posturi receptorul trebuie prevăzut cu mai multe bobine pe care să le cuplăm pe rând în circuit.
La realizarea practică a radioreceptorului sînt necesare următoarele materiale :
— 7 bucşe radio ;
— cea 10 m sîrmă de bobinaj de 0,3-0,5 mm, izolată cu bumbac sau cu mătase ;
— 30 cm sîrmă de cupru cu diametrul de 0,5-l mm pentru conexiuni ;
— o cutie din material plastic 100x100x70 mm ;
— 3 banane radio ;
— un condensator variabil de 500 pF, izolat cu aer ;
— o diodă semiconductoare de radiofrecvenţă de orice tip (D 2 B, 1N34 etc.) ;
— 28 m sîrmă de bobinaj de 0,2-0,3 mm, izolată cu bumbac sau cu mătase, pentru bobina de unde lungi ;
— un condensator fix Cj de 1000-2 000 pF, care are rolul să mărească eficacitatea detecţiei şi să îmbunătăţească tonalitatea programelor recepţionate ;
— o cască cu rezistenţa de 4.000 ohmi. Iată cum se construieşte aparatul: bucşele, condensatorul variabil şi bobina L se montează pe peretele superior al cutiei. Găurile pentru fixarea bucşelor şi a condensatorului variabil se fac la distanţele indicate în fig. 36. Axul condensatorului va fi prevăzut cu un buton pentru acţionare. Legarea pieselor cu bucşele se face prin cositorire, urmărind schema de principiu (fig. 35 b). Firul de antenă, cel de pământ şi priza de adaptare a detectorului vor fi prevăzute cu banane radio.
Bobina cu prize intermediare se construieşte pe o carcasă din material izolant (tub din masă plastică sau mosor din lemn), cu diametrul de 2—3 cm. La bobinare se foloseşte sîrmă cu grosimea de 0,3-0,5 mm, izolată cu bumbac sau cu mătase. Sîrma se înfăşoară spiră lingă spiră, avînd grijă să se lase la început, la sfârşit şi pentru prize capete de sîrmă suficient de lungi în vederea legării bobinei cu restul montajului. Capetele de început şi de sfârşit se leagă de carcasă cu aţă sau se fixează în alt mod pentru ca bobinajul să nu se desfacă.
In lipsa sârmei izolate cu bumbac sau cu mătase se poate folosi sîrmă izolată cu email, dar rezultatele vor fi mult mai slabe. O bobină bine executată asigură o audiţie puternică şi o selectivitate satisfăcătoare. Sîrma de bobinaj trebuie foarte bine întinsă pe carcasă, iar spirele să se înfăşoare una lângă alta. Bobinarea sârmei se face în acelaşi sens. Pentru gama undelor medii sînt necesare 90 de spire, cu 5 prize intermediare la spirele: 15, 35, 50, 70, 80. In cazul gamei undelor lungi se va construi altă bobină, de 300 spire, cu 5 prize intermediare la spirele : 50, 100, 150, 260, 280.
Schiţa de montaj a pieselor este arătată în figura 37.
Pentru punerea în funcţiune a aparatului se introduc antena întruna din bucşele 3, 4 sau 5, legătura cu pământul în bucşa 6, iar banana pentru adaptarea detectorului într-una din bucşele 1, 2 sau 3. Apoi se roteşte condensatorul variabil până se aude o staţie de emisie. După aceea se lasă condensatorul variabil în aceeaşi poziţie şi se mută pe rând bananele antenei şi cea pentru adaptarea detectorului în bucşele respective, până cînd staţia recepţionată se aude cit mai tare şi mai selectiv. In final se poate corecta acordul acţionând asupra condensatorului variabil, în aşa fel ca să avem selectivitate şi audiţie bune.
Rezultă că pentru recepţionarea unui post reglajul aparatului se reduce la mutarea bananelor în prizele bobinei şi la reacordarea condensatorului variabil de fiecare dată până se obţin audiţia maximă şi selectivitatea satisfăcătoare.
Cu o antenă de 10-15 m lungime, înălţată cît mai sus (minimum 10 m), şi cu o priză de pământ corespunzătoare se pot recepţiona pe unde medii # ambele staţii (programe) de radio Bucureşti, cu tărie şi selectivitate bune. Seara se recepţionează şi alte staţii de radio, iar selectivitatea aparatului nu mai este satisfăcătoare.
Articole din aceasi publicatie
