Rezistenţa radio (sau rezistenţa electrică) este o piesă care montată într-un circuit, în care acţionează o tensiune constantă, face ca prin aceasta să treacă un curent de o anumită valoare. Cu cît rezistenţa creşte, cu atît curentul din circuit este mai mic.
Din punctul de vedere al construcţiei rezistenţele pot fi: chimice sau bobinate, iar dupa modul de funcţionare in schemă : fixe (cu o valoare ce nu se schimbă) sau variabile (putând căpăta valori diferite).
Rezistenţele variabile sint de tip reostat sau potenţiometre şi, în raport cu, legea de variaţie, ele se clasifică în rezistenţe cu variaţie liniară (creşterea valorii rezistenţei este constantă), cu variaţie logaritmică (la începutul rotirii butonului rezistenţa creşte mult, apoi din ce în ce mai puţin) şi cu variaţie exponenţială (iniţial valoarea rezistenţei creşte lent, apoi din ce în ce mai mult).
De regulă, în circuitele de înaltă frecvenţă se folosesc rezistenţe chimice, iar în circuitele de joasă frecvenţă şi de curent continuu, unde este necesară o disipare de puteri mai mari, se întrebuinţează rezistenţe bobinate.
Principalii parametri ai rezistenţelor sint :
— valoarea nominală a rezistenţei (R); se măsoară în ohmi şi se marchează pe rezistenţă. Din cauză că în fabricaţie nu se poate realiza o precizie absolută a valorii dorite, lingă valoarea nominală a rezistenţei se înscrie şi toleranţa valorii rezistenţei reale faţă de cea nominală. Aceasta poate fi ± 5% (clasa I), ± 10% (clasa a Il-a) şi ± 20% (clasa a IlI-a).
— puterea nominală de lucru reprezintă valoarea cea mai mare a puterii disipate la care
temperatura rezistenţei este suficient de mică pentru a nu distruge elementul conductor în condiţiile unei funcţionări îndelungate. Această putere este determinată de posibilitatea rezis-tenţei de a degaja căldură în mediul înconjurător. In general, rezistenţele chimice cu peliculă de carbon au puteri nominale de 0,25 W, 0,5 W, 1 W şi 2 W. Având puterea nominală de lucru şi valoarea rezistenţei, se poate determina tensiunea nominală de lucru.
— tensiunea maximă de lucru reprezintă acea valoare până la care, între părţile componente ale rezistenţei, nu apar descărcări electrice şi nu are loc arderea acesteia. De regulă, această valoare se marchează pe corpul rezistenţei.
Rezistenţele cu dimensiuni mari au caracteristicile înscrise pe corp; la cele de volum mic (miniaturizate) marcarea se face după un cod al culorilor.
Rezistenţele fabricate în R.S.R. sint notate cu iniţiala R (rezistenţă); dacă sint fabricate ou peliculă de carbon şi cu iniţiala C. Numerele ce urmează acestor litere indică valoarea puterii nominale, astfel:
Aceste valori sînt date pentru temperaturi ale mediului ambiant ce nu depăşesc 60°C. Peste această temperatură este necesar ca valoarea curentului care circulă prin rezistenţă să se micşoreze conform graficului din figura 19. Astfel, la 80°C puterea de lucru trebuie să fie micşorată la 70% din puterea nominală.
Rezistenţele bobinate fabricate în ţara noastră sint notate RS, avînd semnificaţia: R = rezistenţă, S = sîrmă.
Marcajul cu culori al rezistenţelor fabricate in R.S.R. se face prin aplicarea unor inele circulare colorate pe corpul rezistenţei. O rezistenţă poate avea cca 4 inele colorate, aşezate spre una din terminale. Numărătoarea acestora se începe ca cel mai apropiat inel de unul din terminale (fig. 20).
Codul culorilor este prezentat în tabelul 2.
De exemplu, o rezistenţă, cu 4 inele colorate astfel : 1 — roşu, II — verde, III — galben, IV — argintiu are conform tabelului următoarea semnificaţie : 250.000 Ohmi ± 10%.
Deci, prin codul culorilor se arată că rezistenţa are valoarea de 250.000 Ohmi (sau 0,25 MOhmi) şi o toleranţă de ± 10%.
De reţinut că acest cod este folosit şi de alte ţări fie sub formă de inele colorate, fie de puncte colorate aşezate în aceeaşi ordine ca şi inelele şi avînd aceeaşi semnificaţie.
Dezavantajul marcării cu culori constă în necesitatea de a memora codul. Ţinînd seama însă de faptul că 6 din cele 10 culori au aceeaşi ordine şi sînt identice cu culorile curcubeului (roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, violet), iar prima culoare este negru şi ultima alb, memorarea codului devine destul de uşoară.
Rezistenţele variabile folosite în mod curent in montajele radio poartă numele de potenţio-metre. Acestea pot avea dimensiuni diferite în funcţie de fabrica constructoare, caracteristicile tehnice respective fiind înscrise pe corpul lor. Potenţiometrele pot fi simple (unul singur), duble, cu şi fără întrerupător.
In general, folosirea unei rezistenţe se face după o prealabilă verificare a continuităţii acesteia. Verificarea oricărei rezistenţe constă în trecerea unui curent electric prin corpul ei. Măsurarea se execută cu ajutorul unui ohmetru
care trebuie să indice pe scala gradată valoarea nominală a rezistenţei (înscrisă pe corpul acesteia).
Articole din aceasi publicatie
