Imbunatatirea sonoritatii radioreceptoarelor vechi

Mulţi radioamatori îşi pot afirma ingeniozitatea şi talentul prin efectuarea unor operaţii de modificare asupra unui radioreceptor de construcţie mai veche aflat în posesia unei rude sau prieten apropiat. Astfel de aparate mai există încă în număr destul de mare şi nu mică va fi bucuria posesorului cînd îşi va regăsi aparatul „întinerit” şi pulsînd cu un… sunet nou.

Îmbunătăţirile care se pot face pot cuprinde toate etajele radioreceptorului. In acest capitol ne vom ocupa însă, exclusiv de cele care se aplică la etajele de audîofrecvenţă, de la detecţie pînă la difuzor.

Îmbunătăţirile redării frecvenţelor joase în majoritatea cazurilor, aparatele vechi — precum si cele populare — suferă de o lipsă pronunţată de basi. Aceasta se datoreste atît difuzorului folosit, cit si dimensionării economice a transformatorului de ieşire. În privinţa difuzorului, singurul remediu este schimbarea lui cu un difuzor modern, de calitate bună şi de diametru suficient de mare (diametrul nu este însă chiar atît de important pe cît se crede, întrucît anumite tipuri de difuzoare moderne, mici, redau foarte bine sunetele grave).

Transformatorul de ieşire poate fi şi el în­locuit, în care caz ama­torul va putea folosi metoda de calcul pre­zentată în carte. O so­luţie alternativa este însă mărirea inducţiei primare a transformatorului prin eliminarea componentei continue. Aceasta se poare obţine prin montajul ilustrat în figura 80. Precum se vede curentul continuu este blocat de condensatorul C, a cărui capacitate se va alege între 2 şi 4 MF la aceeaşi tensiune de lucru ca şi condensatoarele de filtraj ale redresorului respectiv. Curentul anodic al tubului final circulă pe un nou drum şi anume prin şocul de au­diofrecvenţă S. Impedanţă acestuia nu este critică. Se poate folosi de exemplu primarul unui transformator de ieşire oarecare sau chiar si înfăşurarea de înaltă tensiune a unui transformator de reţea.

Cu acest montaj se poate obţine, în unele cazuri, o îmbunătăţire de mai mulţi dB a amplificării frecvenţelor joase, şi se elimină posibilitatea saturării miezului de fier al transformatorului de ieşire.

Anumite receptoare vechi folosesc şi un transfor­mator de cuplaj între două etaje de audiofrecvenţă. În acest caz se poate aplica aceeaşi metodă, dar valoarea condensatorului C va fi cuprinsă între 0,1—0,5 MF, iar valoarea rezistenţei R între 50—200 Kohmi (fig.81).

O altă cale — mai radicală — de îmbunătăţire a redării frecvenţelor joase este folosirea unor circuite de compensare. Un astfel de circuit este foarte eficace, dar nu poate fi folosit decît cu condiţia ca receptorul să aibă o rezervă suficientă de amplificare. Cu alte cuvinte, amplificarea başilor nu se poate face decît în detrimentul volumului sonor global, rezerva de amplificare a receptorului trebuind să fie cel puţin egală cu atenuarea introdusă de circuitul de com­pensare. În cazul folosirii unui astfel de circuit, el se va monta fie între două etaje amplificatoare de tensiune, fie între etajul prefinal şi final.

Este bine ca amatorul să ştie că orice măsură luată în vederea unei mai bune reproduceri a başilor, va duce în mod inevitabil la mărirea zgomotului de sector (brum) ai receptorului. În consecinţă, se impune o îmbunătăţire corespunzătoare a celulei de filtraj a redresorului, de obicei prin mărirea capacităţii condensatoarelor electrolitice. În unele cazuri poate apare ca necesară introducerea unei celule de filtraj numai pentru alimentarea anodică a tuburilor preamplificatoare, conform schemei din figura 82. În cazuri deosebit de critice, cînd apare o oscilaţie de audiofrecvenţă (cu o frecvenţă mică de oscilaţie), se va folosi schema din figura 83.

La alegerea unui nou difuzor, vom căuta să ne oprim asupra unui model cu o frecvenţă proprie de rezonanţă cît nuai mică. Stabilirea acesteia va putea fi făcută cu uşurinţă de către amatori cu ajutorul unui circuit de măsură în care intră un generator de AF, un receptor oarecare şi un voltmetru de curent alter­nativ obişnuit. Schema electrică a montajului este reprezentată în figura 84. Rotind butonul care determină frecvenţa generatorului, vom ajunge la un mo ment dat la frecvenţa de rezonanţă a difuzorului Aceasta corespunde cu o indicaţie maximă foarte pronunţată a voitmetrului. La difuzoarele bune, desti­nate reproducerii frecvenţelor joase, frecvenţa de rezonanţa este cuprinsă între 30—70 Hz.