Folosirea reactiei negative

În schema electrică din figura 86 poate fi văzută partea de audiofrecvcnţă a unui radioreceptor convenţional, de tip popular. Tubul preamplificator este negativat prin curenţi de grilă datorită valorii mari a lui R5. Tubul final este negativat automat prin rezistenţa catodică R7. Condensatorul C1 ajută la eliminarea zgomotelor, fără a afecta inteligibilitatea.

O îmbunătăţire substanţială a acestui montaj poate fi obţinută prin introducerea reacţiei negative. Cea mai simplă oale de a obline aceasta este de a ali­menta a nod a tubului TI de la anoda tubului T2, asa cum se arată în schemă prin linia întreruptă. În felul acesta avem o buclă de reacţie, de la anoda lui T2, prin R1 şi C2 la grila lui T2. Aceasta este o modi­ficare foarte simplă, dar care are uneori un dez­avantaj: tensiunea anodică a tubului final nu este totdeauna la fel de bine filtrată ca şi a celorlalte tuburi din receptor şi în consecinţă apare pericolul unui zgomot mărit de sector. Modificarea sistemului de alimentare sau introducerea unei celule suplimen­tare de filtraj sînt singurele remedii în acest caz. Daca tubul final este alimentat din acelaşi punct al redresorului ca şi restul tuburilor, problema nu se mai pune.

O altă rnetodă de aplicare a reacţiei negative este indicată în schema din figura 87. Această metodă nu prezintă dezavantajul circuitului precedent. Tensiunea de reacţie este luată de la secundarul trans­formatorului de ieşire şi aplicată la catodul tubului preampliîicator, aceasta din urmă nefiind legată direct la masă. Valoarea iui R1 depinde de tipul tu­bului şi de gradul de reacţie dorit (de obicei cea 1 —1,5%. din valoarea rezistenţei anodice R3).

În cazul în care, prin aplicarea reacţiei, ia naştere o oscilaţie puternică, se vor inversa fie primarul, fie secundarul transformatorul ui de ieşire.

Trebuie să se ştie că reacţia negativă reduce ampli­ficarea etajelor pe care se aplică, de aceea este ne­cesar să existe o oarecare rezervă în această pri­vinţă. Cu cît rezerva de amplificare este mai mare, cu atît vom putea folosi o reacţie mai puternică şi sonoritatea aparatului se va îmbunătăţi (gradul maxim de reacţie este limitat de alte condiţii care nu se vor discuta aici).

Tensiunea de reacţie poate fi luată experimental şi de pe divizor, aşa cum se vede în schema din figura 88. Odată stabilită poziţia convenabilă a cursoarelor, potenţiometrele se vor putea înlocui cu rezistenţe fixe de valori identice.

Există încă multe alte căi de aplicare a reacţiei negative. Interesul amatorului este, însă, în aceste cazuri, să folosească mijîoacelc cele mai simple şi necostisitoare. Pentru cei pretenţioşi nu putem recomanda decît o singură soluţie: înlocuirea — în întregime — a părţii de audiofrecvenţă a receptorului. Această operaţie merită să fie făcută atunci cînd restul aparatului (etajele de RF şi FI) posedă calităţi electrice şi mecanice bune. De fapt aici e vorba nu de reccptoare mici, ci de receptoare mai perfecţionate, datînd de pe vremea cînd se punea un accent mai redus pe calităţile sonore ale aparatului de radio.

Pentru a se putea adapta şi la o doză de redare modernă, intrarea în lanţul de audiofrecvenţă al receptorului trebuie să aibă o impedanţă de cel puţin 500 kohmi. Sensibilitatea va fi mai bună de 100 mV, la puterea nominală de ieşire.

Schema unui etaj amplificator simplu, care îndeplineşte aceste condiţii, este arătată în figura 89. Tubul final EL3 sau EL11 permite obţinerea unei puteri maxime de 4 waţi, la un procent de distorsiuni acceptabile. La o putere de 2—3 waţi, distorsiunile sînt mici. Impedanţă primară a transformatorului de ieşire va fi de 7000 ohmi.

În figura 90 este reprezentată schema unui mic amplificator în contratimp, folosind tuburile ECC83 şi 6AQ5 (sau 6V6GT). Impedanţă primară a transformatorului va fi de 10.000 ohmi, de la placă la placă. Puterea maximă de ieşire este de 10 wati.

Practic, reconstruirea părţii de audiofrecvenţă a unui receptor vechi pune amatorul în faţa a două probleme principale: amplasarea noilor piese şi asigurarea tensiunilor de alimentare.

În privinţa amplasării, este probabil ca găurile existente pentru soclurile tuburilor să fie prea mari. În cazul acesta se vor confecţiona mici plăcuţe de tablă de 0,5 mm grosime, care să acopere gaura veche şi la nudul lor să fie prevăzute cu o gaură de diametru convenabil.

În general este bine ca să se renunţe la folosirea pieselor vechi, în special a condensatoarelor de orice fel. Rezistenţele, a căror valoare mai convine, vor putea fi reuiilizate numai după o verificare făcută vi­zual si cu ohmetrul.

Pentru a putea stabili dacă redresorul existent poate suporta consumul anodic al noilor tuburi va trebui în primul rînd stabilit care este consumul celor existente. Pentru aceasta vom folosi fie tabelele cu caracteristici ale tuburilor, fie un miliampermetru conectat, pe rind, în serie cu catodul fiecărui tub de audiofrecvenţă. După aceasta vom compara rezulta­tul obţinut cu consumul noului amplificator ce urmează a fi montat. În cazul schemelor indicate de noi, consumul este de:

85 mA pentru amplificatorul cu etaj final simplu

100 mA pentru amplificatorul cu etaj final în contratimp.

Se poate admite o supraîncărcare de 15- 20%, a redresorului, dar nu vom depăşi această cifră. Redimensionarea redresorului nu este rentabilă, întrucît ar scumpi prea mult costul modificării.