În instalaţiile de amplificare avînd o sensibilitate mare la intrare, se constată uneori fenomene supărătoare care au la bază interferenţa cu semnale radio sau de televiziune provenind de la un post de emisie apropiat. Uneori un receptor sau un televizor din apropiere poate radia un semnal care să ajungă să fie reprodus de difuzoarele instalaţiei de amplificare. În sfîrşit, tot în categoria acestor interferenţe se mai pot include şi zgomotele de comutare ale motorului picupului, ale tuburilor fluorescente ş.a.m.d.
Pentru ca să devină o interferenţă „audio”, semnalele menţionate mai sus trebuie să ajungă la intrarea preamplificatorului nostru şi să fie detectate. Introducerea semnalului poate avea loc în mai multe feluri: o cale obişnuită este cablul ecranat care se conectează la intrarea preamplificatorului şi care poate lucra ca o antenă de UUS. În acest caz, dacă amplitudinea semnalului parazit este mai mare decit negativarea primului tub, se produce detecţia. După detecţie, semnalul parazit va fi prezent în toate etajele amplificatorului.
Semnalul parazit poate fi introdus şi într-un etaj ulterior al preamplificatorului. Pentru aceasta el trebuie să aibă însă o amplitudine deosebit de mare.
Pentru a determina care etaj este cel care culege semnalul parazit, vom scoate pe rînd tuburile din soclu. Odată stabilit etajul cu pricina, trecem la măsuri practice de remediere.
Schema din figura 67 reprezintă un filtru de RF montat în circuitul de grilă al primului etaj preamplificator. Se va încerca folosirea unei rezistenţe R avînd valori cuprinse între 5 Kohmi şi 100 Kohmi. La nevoie vom înlocui rezistenţa cu un şoc de RF, bine ecranat, avînd o inductanţă cuprinsă între 5 Kohmi şi 100 Kohmi, urmat de un condensator de 100… 200 pF legat între grilă şi masă.
Un filtru de RF introdus în circuitul de încălzire al tuburilor dă uneori rezultate radicale. Schema unui astfel de filtru este arătată în figura 68. Şocul de 10uH va trebui să aibă o rezistenţă ohmică foarte mică, pentru a nu provoca o cădere de tensiune importantă. Condensatorul C va avea o capacitate cuprinsă între 100pF şi 10nF (de experimentat).
Aplicînd unul sau mai multe din remediile indicate mal sus, interferenţele de RF vor putea fi complet eliminate.
Articole din aceasi publicatie