Preamplificatorul si amplificatorul

Sursele de semnal examinate pînă în prezent gene­rează tensiuni mici, de ordinul zecilor sau sutelor de milivolţi, iar în unele cazuri chiar mai puţin. Pentru ca aceste semnale să poată acţiona unul sau mai multe difuzoare, este necesar ca amplitudinea lor să fie mărită, cu alte cuvinte ele să fie amplificate. Dar aceasta nu este suficient. Într-adevăr, difuzorul este un consumator de putere şi ca atare etajul final ce atacă difuzorul va trebui să fie capabil să debiteze şi puterea necesară în acest scop.

În general, o instalaţie de amplificare poate îi îm­părţită în trei părţi distincte: preamplificatorul de tensiune, amplificatorul de tensiune şi amplificatorul final de putere.

Preamplificatorul de tensiune poate fi construit pe un şasiu separat sau pe acelaşi şasiu cu restul insta­laţiei. La instalaţiile mai pretenţioase, precum şi la cele de puteri mai mari, este recomandabilă realizarea unui preamplificator sub forma unei unităţi indepen­dente.

În cele mai multe cazuri, preamplificatorul mai cu­prinde şi elementele de corecţie – filtre şi egalizoare – necesare unei reproduceri de înaltă calitate şi care compensează distorsiunile de frecvenţă ale diferitelor surse de semnal, aşa cum s-a arătat mai înainte. Din această cauză, ele multe ori preamplificatorul mai poartă şi denumirea de “preamplificator-egalizor”.

Condiţiile tehnice pe care trebuie să ie îndepli­nească un astfel de aparat sint următoarele:

a — să permită conectarea la intrare a diferitelor surse de semnal, prezentînd pentru fiecare o impedanţă adecuată;

b — să permită mixajul acestor semnale, după necesitate;

c — să fie prevăzut cu elemente de corecţie nece­sare pentru fiecare intrare în parte, astfel ca la ieşi­rea din preamplificator semnalul să aibă o caracte­ristică de frecvenţă cît mai lineară;

d — să asigure o amplificare corespunzătoare pentru fiecare sursă de semnat, astfel ca la ieşire să se obţină o tensiune de audiofrecvenţă de cca. 0,1—1 volt.

Condiţiile de mai sus vor trebui satisfăcute doar în măsura cerinţelor amatorului şi corespunzător cu nu­mărul surselor de semnal disponibile.

Amplificatorul de tensiune cuprinde etajele de am­plificare dintre preamplificator şi etajul final de putere. În acestea se înglobează – în cazul etajelor finale în contratimp – şi etajul de defazare.

Condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndepli­nească amplificatorul de tensiune sînt următoarele:

a — să asigure o amplificare uniformă a tuturor frecvenţelor cuprinse în gama audibilă ;

b — să introducă distorsiuni nelineare cît mai mici;

c — să asigure o amplificare suficient de mare pentru a obţine la ieşire o tensiune alternativă de audiofrecvenţă corespunzătoare necesităţilor tubului (tuburilor) finale de putere.

Amplificatorul final de putere poate cuprinde unul, două sau mai multe tuburi triode sau pentode. Ama­torii folosesc etaje simple cu un tub sau etaje în contratimp cu două tuburi pentode. Cu rare excepţii, în tehnica modernă, triodele au fost abandonate din considerente economice, întrucît au un randament mai scăzut si totodată necesită o tensiune de atac mai mare. Ele se mai folosesc uneori în etajele finale în contratimp ale amplificatoarelor de putere mică.

Condiţiile tehnice pe care trebuie să ie îndepli­nească etaiul final sint aceleaşi ca si cele enumerate la punctele a şi b din paragraful precedent. O im­portanţă deosebit de mare în această privinţă o are transformatorul de ieşire care trebuie să introducă distorsiuni cît mai mici şi trebuie să asigure o adap­tare corectă a tubului (tuburilor) cu difuzoarele folosite.