Notiuni de electroacustica – Intensitatea sunetului

Intensitatea sunetului depinde de amplitudinea oscilaţiilor sonore (fig. 2). Din punct de vedere fizic, intensitatea poate fi bine definită, dar din punct de vedere fiziologic problema este mult mai complicată. Într-adevăr, intensitatea este percepută de om, în mod subiectiv, sub formă de “tărie”. Or, intensi­tatea subiectivă (sau tăria) depinde de fiecare indi­vid în parte. Astfel, de exemplu, doi ascultători dife­riţi, vor putea percepe două sunete de frecvenţe şi intensităţi egale, ca două sunete de înălţime egală, dar de tărie diferită.

Pe de altă parte, trebuie arătat aici că urechea ome­nească prezintă o sensibilitate diferită pentru sunete de înălţime diferită. Astfel, urechea are un maxim de sensibilitate în jur de 3000 Hz. Pentru frecvenţe mai mici sau mai mari, sensibilitatea urechii scade şi această scădere — în special la înălţimi mai mari ale sunetului — diferă considerabil de la om la om. Totodată, variaţia sensibilităţii urechii în funcţie de frecvenţă mai depinde şi de intensitatea fizică a su­netului. Toate acestea pot fi înglobate într-o dia­gramă (Fig. 4). Curbele de pe această diagramă se numesc “curbe de egal nivel de tărie” şi au fost determinate experimental plecînd de la premisa că la frecvenţa de 1000 Hz intensitatea sonoră fizică este egală cu nivelul de tărie fiziologic (subiectiv). Pre­cum se poate uşor constata, studiind puţin diagrama, pentru frecvenţele mai mici de 1000 Hz şi mai mari de 5000 Hz nivelul subiectiv de tărie este inferior intensităţii sonore. Din contra, pentru gama restrîrisă de la 2000 – 5000 Hz, urechea are o sensibilitate maximă şi nivelul de tărie este superior intensităţii sonore.