4.3.1. Caracteristici
Versatilitatea stabilizatoarelor de tensiune continuă de uz general conduce la două inconveniente. în proiectarea aplicaţiilor (relativ laborioasă), se face apel la componente externe. Performanţele electrice obţinute pot implica costuri de producţie destul de ridicate.
Stabilizatoarele de tensiune fixă uzuale s-au proiectat în ideea folosirii pentru stabilizarea locală a tensiunii de alimentare pe module cu circuite integrate. Ele aduc avantajele simplităţii maxime de utilizare şi optimizării raportului cost-performanţă. în acest scop, s-a recurs la diversificarea lor pe două direcţii: tensiune de ieşire şi curent maxim de ieşire (fig. 4.63). Totodată s-a impus limita celor trei terminale pentru a se livra în capsule ieftine (TO-3, TO-39, TO-92, T0-202, T0-220), adaptate la nivelul maxim de curent furnizat la ieşire.
Caracteristicile generale ale acestui tip de stabilizatoare sînt:
- în aplicaţiile de bază nu necesită componente externe,
- tensiunea de ieşire, fixată intern, se garantează cu o precizie de 4—6% (variante comerciale).
- limita curentului maxim de ieşire, fixată intern prin circuitul de protecţie la suprasarcină, este în general dependentă de temperatură (excepţii — stabilizatoarele din seriile µA 79M00; LM 120; LM 145).
- stabilizatoarele conţin circuitul de menţinere a funcţionării tranzistorului serie în aria de siguranţă (vezi fig-. 4.64)*.
- circuitul de protecţie intern (TIM=150°C) asigură imunitate la scurtcircuitarea ieşirii la masă pe o durată nedefinită.
Stabilizările de intrare şi de sarcină, rejecţia tensiunii de ondulaţie prezintă valori satisfăcătoare pentru cea mai mare parte din aplicaţii (vezi tabel 4.3). Se remarcă totuşi că nivelul de performanţă este inferior stabilizatoarelor de uz general din a doua generaţie.
Stabilizatoarele de tensiune fixă uzuale se utilizează frecvent Ia o putere disipată apropiată de valoarea maxim admisă. în vederea dimensionării corecte a radiatorului, foile de catalog specifică rezistenţa termică jocţiune-capsulă.
Proiectarea aplicaţiilor de tip flotant se facilitează prin garantarea valorii maxime a variaţiei curentului consumat în gol (ΔIG), pentru o variaţie specificată a tensiunii de intrare. De asemenea, se indică rezistenţa (dinamică) văzută la ieşirea stabilizatorului, la o frecvenţă specificată.
Dat fiind costul redus şi gradul ridicat de diversificare stabilizatoarele de tensiune fixă uzuale au restrîns considerabil piaţa stabilizatoarelor de uz general.
* La stabilizatoarele din seria µA 78L00 această protecţie s-a realizat prin supradimensionarea ariei de emitor a tranzistorului serie.
Articole din aceasi publicatie