Stabilizatoare de tensiune – Protecţia stabilizatoarelor de tensiune

Capitolul 3 Protecţia stabilizatoarelor de tensiune

Atît sursele de tensiune stabilizată cît şi cele nestabi­lizate pot constitui obiectul unor influenţe dăunătoare exercitate în principal de: suprasarcini, scurt-circuite, supra-tensiuni permanente sau în impulsuri, încălziri anormale etc.

Pentru a li se asigura fiabilitatea, deci pentru a se evita defectările „în cascadă” alimentatoarele stabilizate moderne trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de pro­tecţie automată eficace destinate protejării lor proprii, cît şi protejării circuitelor pe care acestea le alimentează.

În general o parte din utilizatori sînt tentaţi să se ba­zeze pe siguranţe fuzibile pentru a-şi proteja sursele de tensiune stabilizată. După cum vom vedea în continuare aceasta nu asigură în mod operativ protecţia, deoarece ele au o inerţie mare în funcţionare* ceea ce de fapt reclamă metode de protecţie diferenţiate pentru fiecare din influ­enţele dăunătoare menţionate mai sus.

Oricare ar fi metoda de protecţie utilizată, aceasta trebuie să fie aleasă de aşa manieră, încît să nu perturbe funcţionarea stabilizatorului, sau să-i înrăutăţească per­formanţele.

Metodele de protecţie prezentate în acest capitol, pen­tru a fi utilizate la stabilizatoarele cu componente dis­crete, vor fi particularizate cu prilejul descrierii şi pre­zentării stabilizatoarelor de tensiune integrate monolitice.

* Un tranzistor care se încălzeşte şi se străpunge prin amba­lare termică antrenează distrugerea succesivă a componentelor propriului său circuit (în general rezistoare), apoi a elementului regulator, apoi a redresorului, apoi a transformatorului şi „în sfîrşit, a siguranţei fuzibile”.