Convertor cu cristal pentru unde scurte

Folosind un cristal cu o frecvenţă adecvată se poate construi un convertor simplu şi extrem de stabil (fig. 41).

Frecvenţa cristalului se alege în funcţie de gama în care se recepţionează. Plaja este de plus-minus frecvenţa intermediară (de exemplu, 455 kHz), în fiecare parte a frecvenţei cristalului. Semnalele captate de antena sînt trecute prin condensatorul C₁ la circuitul rezonant L₁ — C_v acordat pe frecvenţa dorită. Astfel, de exemplu, L₁ poate avea 13 spire din sîrmă CuEm Ø 0,3 mm pe o ferită Ø 6 mm cu o lungime de aproximativ 28 mm. Priza se face la spira a patra, numarată din partea legată de masă. Această priză se face pentru un cuplaj optim, adaptîndu-se impedanţele. Semnalele sînt amplificate de tranzistorul T₁ (EFT 317, AF 139, P 401 etc.) şi amestecate cu frecvenţa generată de cristal. Diferenţa între cele două frecvenţe trebuie să fie egală cu frecvenţa intermediară pe care este acordat receptorul folosit, semnalul obţinut introducîndu-se prin C₄ la primarul primului transformator de frecvenţă intermediară. Se recomandă folosirea convertorului la receptoarele cu tranzistoare portabile sau de buzunar la care nu se poate recepţiona gama de unde scurte. Nu se recomandă folosirea la acele aparate de buzunar care posedă numai două tranzistoare de frecvenţă intermediară, rezultatele în acest caz fiind mediocre.

Folosirea convertorului se face astfel: se cuplează o antenă exterioară de aproximativ opt metri, se aduce condensatorul variabil în poziţia minimă şi se roteşte încet pînă apar posturile din gamă. Cînd se ajunge la frecvenţa exactă a cristalului, nu se va mai auzi nimic; trecînd însă de acest punct se face recepţia în continuare. De remarcat că se vor recepţiona şi frecvenţele imagine (acestea se aud mai slab). Dacă cristalul are o frecvenţă mai mare decît cel recepţionat, întîi apare semnalul real, iar apoi semnalul imagine şi invers, dacă frecvenţa cristalului este mai mică decît cea recepţionată, apare semnalul imagine şi apoi semnalul real.