Radioreceptor superreacţie cu două tranzistoare

Tot pentru recepţionarea gamei de unde ultrascurte este şi montajul din fig. 38 ce funcţionează ca radioreceptor cu superreacţie. Schema, prin modul de obţinere a reacţiei, are particularitatea că emitorul tranzistorului T₁ este conectat la bobina circuitului oscilant. Sensibilitatea acestui montaj este foarte mare chiar dacă tensiunea de alimentare scade de la 9 V la 3 V. Circuitul oscilant este format din bobina L şi condensatorul variabil C_v.

Bobina L, avînd 5 spire, se confecţionează din sîrmă CuEm Ø 0,8 — 1,5 mm, sau cupru argintat, fără carcasă şi are diametrul de 12 mm şi lungimea de 10 mm. Antena şi emitorul se cuplează la spira 2. Cu un condensator variabil de 3÷15 pF se acoperă gama de frecvenţe cuprinsă între 65 MHz şi 150 MHz.

Sensibilitatea etajului, respectiv stabilirea pragului de oscilaţie, se face prin polarizarea bazei tranzistorului T₁. Se observă că baza primeşte tensiune prin rezistorul de 500 de la potenţiometrul de 10 kΩ care stabileşte regimul de funcţionare al etajului.

Antena este un fir lung de 1 m sau o antena de la aparatele de radio portabile, ce se cuplează la circuitul de acord prin condensatorul semivariabil de 2÷12 pF. Acest condensator se reglează pentru o audiţie maximă.

De la etajul echipat cu T₁, semnalul de audiofrecvenţă este aplicat tranzistorului T₃ ce are rol de amplificator de audiofrecvenţă. Audiţia se poate face în căşti sau într-un difuzor, dar dacă în locul căştilor se montează o rezistenţă de 2 kΩ se poate face cuplajul printr-un condensator de 5 μF cu un amplificator AF mai puternic.

Tranzistorul T₁ poate fi BF 180, BF 200, BF 215, 2 N 918, 2 N 915 sau KT 315, iar T₃ poate fi BC 108, BC 109, BC 177, KT 342, KC 147 sau 2 N 2 586. Plantarea pieselor se face pe circuit imprimat, fără o forma specială, cu conexiuni scurte şi rigide.