Radioreceptor reflex cu amplificator AF

Particularitatea radioreceptorului din fig. 33 a constă în faptul că utilizează primul tranzistor în montaj cu reacţie pozitivă, care amplifică atît semnalul de radiofrecvenţă, cît şi semnalul de audiofrecvenţa.

Circuitul de intrare este construit pe o bară de ferită, de secţiune rotundă, lungă de 8÷10 cm.

Pentru recepţionarea undelor medii bobina L₁ are 50 de spire cu priză la spira 40 de la punctul de conectare a condensatorului variabil. Bobinajul se face cu sîrmă CuEm Ø 0,1÷0,15 mm, spiră lîngă spiră. La distanţa de 10 mm de L₁ pe aceeaşi carcasă de carton, se bobinează L₂, care are 8 spire din aceeasi sîrmă ca şi L₁, bobinaj spiră lîngă spiră. Şocul de radiofrecvenţă L₃ se construieşte pe o carcasă cu miez feromagnetic, avînd 300 de spire cu sîrmă izolată Ø 0,08÷0,1 mm. În locul acestui şoc poate fi utilizată şi o bobină pentru unde lungi de la aparatele de radio.Pentru detecţia semnalului sînt prevăzute două diode, D₁ şi D₂, de tip miniatură, cum ar fi EFD 106, EFD 109, 1N54 A, AA 112, 1N 542, D2E, D2 B etc., care asigură şi dublarea tensiunii detectate. Tranzistorul T₁ este EFT 317, EFT 319, 2 SA38, iar tranzistorul T₂ este EFT 353, OC 75, AC 125 etc. după cum reiese din schemă, alimentarea se face cu 9 V, iar audiţia într-o pereche de căşti. Condensatorul variabil are capacîtatea maximă de 500 pF.

După ce montajul a fost realizat, se cuplează bateria, se roteşte condensatorul variabil pînă cînd în căşti se aude semnalul unui post de radiodifuziune. În acest punct se reglează şi condensatorul C_r pentru audiţie maximă, evitînd intrarea în oscilaţie a etajului.

Dacă la rotirea condensatorului C_r nu se observă apariţia intrării în oscilaţie, atunci trebuie inversate capetele de legatură la bobina L₂. După inversare, receptorul va deveni foarte sensibil şi foarte selectiv.

În fig. 33 b se prezintă o variantă de conexiuni.