S-a arătat anterior, că un domeniu de frecvenţe mai larg nu poate fi reproduse cu un singur difuzor. De aceea, la reproducerile de calitate (cazul modulaţiei de frecvenţe sau. reproducerea directă a unei înregistrări) este necesar să folosim combinaţii de difuzoare sau difuzoare de construcţie specială. S-au realizat astfel sistemele cu două canale, care pot fi compuse din difuzoare coaxiale, într-un ansamblu compact şi pus la punct de constructor, sau din difuzoare separate, provenind adesea de la fabricanţi diverşi. Alegerea unuia sau a celuilalt dintre cele două sisteme prezintă avantaje şi dezavantaje, şi de aceea, pînă la urmă totul se reduce la o chestiune de gust sau de obişnuinţă.
Un difuzor perfect trebuie să reproducă fidel timbrul sunetelor. Deoarece un astfel de difuzor ideal nu există*încă, este bine, ca într-un sistem de două sau mai multe difuzoare culoarea sunetului acestora să fie aceeaşi pentru a se păstra iluzia de realitate. Aceasta vine în sprijinul susţinătorilor difuzoarelor coaxiale, cu toate că se poate elabora foarte bine un’sistem de difuzoare separate, construite de acelaşi fabricant şi deci care pot avea acelaşi timbru.
Difuzorul coaxial produce impresia că sunetele joase şi cele înalte sosesc ;din acelaşi punct şi,nu vor da loc la fenomenul de disociaţie sonoră. Dacă, în cazul reproducerii vorbei sau a muzicii .soliste, acesta este un avantaj, în cazul reproducerii unei bucăţi muzicale de mare amploare sînt preferate difuzoarele separate pentru reproducerea frecvenţelor joase şi înalte. Audiţia cea mai bună se obţine utilizînd un difuzor coaxial pentru vorbă sau solist şi un sistem de difuzoare separate pentru orchestră, ceea ce ar fi însă prea costisitor.
Folosind anumite artificii de construcţie, cu difuzoarele electrodinamice moderne se tinde să se obţină aceleaşi rezultate ca şi la difuzoarele coaxiale, însă în acest caz avînd un singur motor. Astfel, întărind conul în partea lui centrală (de exemplu printr-un lac de bachelită) se urmăreşte fracţionarea membranei la frecvenţele înalte, şi prin această izolare mecanică micşorarea greutăţii ansamblului mobil. Funcţionarea la frecvenţe joase rămîne normală, pe cînd frecvenţele înalte sînt mai bine reproduse.
Pentru îmbunătăţirea reproducerii difuzorului, se tinde către o separare mai completă a funcţiunilor (la frecvenţe joase şi înalte) şi se realizează difuzoare quasicoaxiale. Acestea se pot împărţi în trei clase mari:
— difuzoare cu o bobină mobilă şi două membrane;
— difuzoare cu două bobine mobile şi o membrană;
— difuzoare cu două bobine mobile şi două membrane.
Difuzoarele coaxiale propriu-zise se pot compune, fie din două difuzoare, ambele cu radiaţie directă, fie din două difuzoare, dintre care cel pentru frecvenţe joase este cu radiaţie directă, iar cel pentru frecvenţe înalte este cu cameră de compresie şi pîlnie. Ca difuzor pentru frecvenţele înalte mai poate îi folosit un transductor electrostatic sau piezoelectric.
Un sistem coaxial cu un preţ de cost nu prea mare se compune dintr-un difuzor de 30—40 cm pentru reproducerea frecvenţelor joase, şi un difuzor de 10—12 cm, fixat cu o armătură cruciformă, sau în alt mod, în interiorul celui mare (fig. 7.4). Filtrul de separare electrică este compus dintr-un simplu condensator în serie cu difuzorul de frecvenţe înalte. Astfel, la acest sistem difuzorul pentru frecvenţele înaltă este direct supus la radierea difuzorului de frecvenţe joase şi va distorsiona mai ales în jurul frecvenţei lui de rezonanţă.
Pentru a se înlătura acest fenomen neplăcut, se închide complet şasiul difuzorului mic în partea din spate. De asemenea, se produc fenomene de interferenţă la frecvenţele pentru care distanţa între vîrful conului de mare diametru şi şasiul difuzorului pentru frecvenţele înalte este de ordinul a unui sfert de lungime de unda Pentru a evita aceasta, trebuie ca separaţia să se producă la frecvenţe mai mici decît cele de interferenţă, deci la aproximativ 1 000 Hz. De la această frecvenţă deci, difuzorul mic va trebui să înceapă să reproducă, însă pentru aceasta ar avea nevoie de un ecran de aproximativ 18 cm diametru, ceea ce ar prezenta un obstacol în calea emisiei difuzorului mare. Dacă se creşte frecvenţa de separare, se poate renunţa la panou, dar interferenţele semnalate vor avea un efect neplăcut asu/i-a curbei de răspuns a sistemului, mai ales că difuzorul mare nu va putea funcţiona ca un piston oscilant pînă la aceste frecvenţe.
O realizare interesantă se poate vedea în fig. 7.5, unde cu ajutorul filtrului acustic montat în faţa difuzorului de frecvenţe joase (panoul găurit) — se elimină efectul de interferenţă. De asemenea, prin găurile din filtru, frecvenţele joase pot trece nestingherite. Caracteristicile de frecvenţă şi de directivitate realizate sînt foarte bune.
În concluzie, este posibil să se realizeze difuzoare coaxiale de foarte bună calitate, dar construcţia lor este delicată şi preţul de cost destul de ridicat. Actualmente este posibil a egala orice sistem coaxial, utilizînd elemente separate şi adesea mai puţin scumpe. Se realizează astfel, în afara lărgirii curbei* de răspuns, şi o repartiţie uniformă în spaţiu, deci sisteme nedirective.
Sistemele acustice care se pot realiza cu elemente separate sînt foarte variate, deoarece fiecare constructor realizează în alt mod instalaţia de înaltă fidelitate.
Articole din aceasi publicatie
