Antena “ground plane” pentru benzile 7, 14 şi 28 MHz

Pornind de la ideea simplificării în cît mai mare măsură a construcţiei antenei „ground plane” pentru mai multe benzi, putem realiza şi antena descrisă în fig. 185.

La aceasta, radiantul este compus numai din două secţiuni de ţeavă de cupru sau duraluminiu, prima secţiune cu dimensiunea de 5 100 mm, diametrul ţevii 22 mm, iar cea de a doua, cu dimensiunea de 3 290 mm, diametrul ţevii de 14 mm, unite între ele prin doi cilindri izolanţi, unul plin, din textolit, cu diametrul de 10 mm, la un capăt, iar la celălalt de 14 mm, iar cel de-al doilea din material plastic, cu diametrul exterior 18 mm, iar cel interior 14mm. Montajul este arătat în fig. 186, capătul secţiunii de ţeavă de 14 mm primind în interior capătul de 10 mm al cilindrului de textolit şi fiind îmbrăcat în exterior de cilindrul din material plastic. La celălalt capăt, cei doi cilindri intră unul în celălalt şi, împreună, în interiorul capătului secţiunii de ţeavă cu diametrul 22 mm.

Distanţa liberă între capetele celor două sectiuni de ţeavă este de 50 mm. Pe această distanţă se montează trapul format dintr-un condensator de 22—24 pF, la tensiunea de 3 kV, şi o bobină de 8 spire adiacente din conductor de cupru diametru 3 mm izolat cu policlorura de vinii. Frecvenţa de lucru a trapului 14,1 MHz.

Contactul cu capătul inferior al secţiunii de ţeavă cu lungimea 3 290 mm se asigură printr-un conductor de cupru de 4 mm diametru sudat la ţeavă printr-un orificiu în cilindrul de material plastic.

Conductoarele radiale, în număr de 6, cîte două pentru fiecare bandă, cu dimensiunile 10 150 mm, 5 200 mm şi 2 600 mm, se aşază la 135° de radiantul vertical. Alimentarea se face cu cablu coaxial, cu impedanţa 52 Ω. Montajul antenei se face ca şi la cele descrise anterior, iar reglarea constă în modificarea frecvenţei de lucru a trapurilor şi a dimensiunilor conductoarelor radiale, pînă se obţine cel mai mic coeficient de unde staţionare. De menţionat că reglarea trapului se face definitiv în lucru pe banda de 14 MHz, pe celelalte benzi acest reglaj fiind valabil.

Pe banda de 7 MHz lucrează toate elementele radiantului vertical, iar pentru benzile de 14 MHz şi 28 MHz, numai secţiunea de 5100 mm, iar conductoarele radiale, pentru fiecare bandă, cu dimensiunea corespunzătoare. La prima vedere s-ar părea că antena va lucra cu rezultate bune numai în benzile de 7 şi 14 MHz, dar cu experimentarea facută rezultă că lucrează bine şi în banda de 28 MHz, cu un coeficient de unde staţionare acceptabil.
La un reglaj corect se obţin următorii coeficienţi de unde staţionare (SWR): Pe banda de 7 MHz 1,2-1,4, pe banda de 14 MHz 1,3-1,7, iar pe banda de 28-28,5 MHz 1,5-1,8.

De menţionat că antena nu lucrează nici chiar mediocru pe banda de 21 MHz, pe care chiar dacă se montează conductoare radiale corespunzătoare, coeficientul de unde staţionare rămîne foarte mare.

În final trebuie să arătăm că la toate antenele „ground plane” multiband descrise se poate aplica şi o altă metodă de izolare între secţiunile de ţeavă ale radiantului vertical şi, respectiv, de realizare şi montare a trapurilor.
Astfel, secţiunile de ţeavă pot fi îmbinate unele în interiorul altora, ca în fig. 187, izolarea făcîndu-se prin intermediul unor ciilindri de material plastic (poiistirol). În acest caz, diametrele ţevilor care se îmbină trebuie astfel diferenţiate, încît între ele să poată fi aşezat cilindrul izolant.

De exemplu, una din ţevi va avea diametrul interior de 20 mm, iar cealaltă, diametrul exterior de 14 mm, cilindrul de material izolant avînd diametrul interior de 14 mm, iar cel exterior de 20 mm. Pentru strîngerea întregului ansamblu folosim coliere metalice cu şurub.

Acest sistem are avantajul că se pot forma condensatoarele trapurilor din capacitatea dintre cele două ţevi, prin introducerea unei secţiuni de ţeavă de 14 mm diametru pe distanţa de 50 mm în interiorul celeilalte, folosind ca izolant un tub de material plastic cu grosimea peretelui de 3 mm, obţinîndu-se o capacitate de circa 25 pF.

În acest caz bobina trapului se conectează la cele două ţevi fie prin lipire, fie cu ajutorul unor coliere aşezate la distanţa necesară, iar dimensiunile secţiunilor de teava se măsoară de la punctele de conectare ale bobinei. De fapt, în cazul folosirii acestui sistem, se determină întîi cu nişte secţiuni scurte de ţeavă lungimea pe care cele două secţiuni trebuie introduse una în cealaltă, pentru ca folosind cilindrul de material izolant ales să obţinem capacitatea dorită 24—25 pF, măsurată cu un capacimetru de precizie.

Apoi se trece la tăierea secţiunilor de ţeavă, fără a neglija că, pe lîngă dimensiunile critice, să lăsăm şi capetele necesare atît îmbinării, cît şi acoperirii distanţei ocupate de bobina trapului.