Punctul de alimentare a antenei

În capitolele anterioare am analizat modul în care vibrează o antenă conectată la pămînt, ca şi cea aşezată orizontal şi izolată de pămînt. Antena verticală se alimentează în ventruI de intensitate care se găseşte la capătul ei inferior, iar în cazul lucrului pe multipli ai frecvenţei de bază, cînd de-a lungul antenei avem mai multe sferturi de lungimi de undă, putem conecta linia de alimentare într-unui din maximele de intensitate situate de-a lungul conductorului.

Antena orizontală izolată la extremităţi permite conectarea liniei de alimentare în unul sau mai multe puncte de-a lungul său, după tipul liniei şi după modul de lucru al antenei (pe frecvenţa fundamentală sau pe frecvenţe armonice). Dacă linia este aperiodică, este obligatoriu ca punctul de conectare la antenă să corespundă unui maxim de intensitate (fig. 78).

În cazul funcţionării multiband, existenţa unui maxim de intensitate la mijlocul antenei este condiţionată de funcţionarea acesteia fie în λ/2, fie în multipli impari ai acesteia : 3 λ/2 ; 5 λ/2 ; 7 λ/2 etc.
Deoarece în emisiunea de radioamator această suită de multipli nu corespunde relaţiei dintre diferitele benzi alocate, antenele alimentate printr-o linie în unde progresive nu funcţionează bine decît pe o singură bandă de radioamatori.

Astfel, aceeaşi antena de la fig. 78 b poate fi alimentată prin conectarea liniei în punctul X’, dar aceasta schimbă frecvenţa de lucru a antenei la 9 λ/2.
Antena în lungime de undă (fig. 78 c) poate fi de asemenea alimentată în punctul X, dar nu o putem folosi decît pe frecvenţele de 3λ şi 9λ.

Din contră, linia de alimentare acordată permite un număr mai mare de combinaţii utile şi anume:
— Cu alimentare în mijloc (fig. 79), antena este acordată şi utilizabilă pe fundamentala sa (λ/2) şi pe armonicile acesteia. De remarcat că armonica a 2-a nu corespunde unei vibraţii în undă întreagă, ca în fig. 78 c, ci uneia în două semiunde în fază.
— Cu alimentare la extremitate (fig. 80), trei noduri de intensitate sînt obligatorii în A, B şi C. Deoarece avem un asemenea nod de intensitate la extremitatea conductorului liber al liniei, pentru asigurarea simetriei de repartiţie a undelor staţionare se impune un alt nod de intensitate în B. Pe de altă parte, dacă considerăm izolat conductorul radiant BC, acesta nu admite decît noduri de intensitate la cele două capete ale sale. Ţinînd seama de aceste imperative, fig. 80 arată utilizarea antenei pe fundamentală şi toate armonicile sale.
— Conectarea liniei este posibilă într-un punct intermediar între mijloc şi una din extremităţile antenei, cu condiţia să coincidă cu un maxim sau un nod de intensitate pentru diferitele frecvenţe de utilizare a antenei. În fig. 81 sînt arătate cazurile de funcţionare cînd linia este conectată la un sfert din conductorul radiant.

La alimentarea antenei la una din extremităţile sale, nu putem menţine condiţiile impuse decît pentru o singură frecvenţă; orice schimbare a acesteia face să se deplaseze nodul de intensitate din punctul B fie pe antenă, fie pe conductorul liniei conectat în B.

Rezultă astfel un dezechilibru mai mult sau mai puţin pronunţat al repartiţiei undelor staţionare pe linia de alimentare.

Din contră, în cazul alimentării antenei în mijloc, toate modificările frecvenţei de lucru deplasează de asemenea repartiţia undelor staţionare pe cele două jumătăţi ale antenei, fără ca echilibrul sistemului să fie compromis.