Linia de alimentare acordată

Într-o linie de alimentare acordată cu lungimea λ/2 sau nλ/2 apar unde staţionare (fig. 43).

Distribuirea tensiunii şi a curentului în linie, la o distanţă mică între conductoarele liniei, duce la compensarea cîmpurilor electromagnetice create, radiaţia liniei de alimentare fiind nulă sau foarte redusă.
Prin intermediul unei linii de alimentare acordate se poate alimenta orice antenă în rezonanţă şi, de asemenea, se poate produce adaptarea impedanţelor (fig. 44).

În fig. 44 a este prezentată o antenă în semiundă alimentată cu o linie în λ /2 (semiundă) acordată. Impedanţele de intrare din punctele zz şi z’z’ sînt egale. Dacă aceeaşi antenă este excitată cu o frecvenţă dublă, ea lucrează in λ (lungime de undă), iar lungimea electrică a liniei este egală de asemenea cu λ, impedanţele din punctele zz şi z’z’ rămînînd în continuare egale fig. (44 b).

În general, o antena în λ/2 poate fi alimentată pe orice frecvenţă armonică mai înaltă (2 λ ; 2,5 λ ; 3 λ ; 3,5 λ etc.). Impedanţa. de intrare din cele două puncte se menţine în raportul 1/1.

În cazul cînd alimentarea antenei se face printr-o linie de alimentare cu lungimea egală cu λ /4 sau un număr multiplu de λ /4, se produce o transformare a impedanţei de intrare, ca urmare a faptului că raportul dintre tensiunea şi curentul de la capătul liniei de alimentare se schimbă în raport invers la începutul liniei (fig. 45).
Avantajul principal al liniilor acordate constă în aceea că antena poate fi alimentată nu numai de frecvenţa principală de lucru, ci şi de toate armonicile sale înalte. Exemplu o antena in λ pentru banda de 80 m, cu o linie de alimentare acordată în λ /2, poate fi folosită în toate benzile de radioamatori. Pentru banda de 40 m antena va lucra în 2 λ, iar linia de alimentare în λ, pentru banda de 20 m antena va lucra în 4 λ, iar linia de alimentare în 2 λ şi aşa mai departe. În toate aceste cazuri, impedanţa de intrare a antenei din punctele zz se transmite nemodificată în punctele z’z’.

Distanţa dintre conductoarele liniei se stabileşte ca o soluţie de compromis. Astfel, pentru a evita radiaţia liniei de alimentare, este bine ca distanţa dintre cele două conductoare să fie cît mai mică, iar pentru reducerea pierderilor este de dorit ca distanţa să fie cît mai mare. Practic, pentru benzile de 80 şi 40 m, distanţa recomandată între conductoare este de 15—20 cm, iar pentru benzile de 20, 15 şi 10 m, de 10 cm. La o linie de alimentare pentru toate benzile, distanţa practică este de 10—15 cm.

În liniile de alimentare acordate apar unde staţionare şi, pentru a evita pierderile, se folosesc conductoare groase şi izolatoare ce distanţează conductorii, de foarte bună calitate.

La puteri mai reduse de radiofrecvenţă se pot folosi cablurile panglică, la care vom ţine seama de coeficientul de scurtare. Aceste cabluri, deşi prezintă oarecare pierderi, sînt însa foarte practice.

Pentru adaptarea liniilor de alimentare la ieşirea emiţătorului, se prevede în cele mai dese cazuri conectarea unui element de acordare, de obicei condensatoare cu capacitate variabilă (fig. 46). Dar cele mai bune rezultate se obţin folosind filter simetrice (fig. 47).

În continuare, vom analiza mai amănunţit problema acordării şi adaptării liniilor.