Articole electronica, kituri, scheme
Antene

Alegerea tipului liniei de alimentare

O asemenea alegere, cu care este confruntat fiecare radioamator, este o problemă de analizat în fiecare caz.
Se susţine adeseori că liniile de transmisie de lungime redusă trebuie realizate în exclusivitate astfel încît să lucreze în unde progresive, pentru a evita pierderile pe care le-ar putea provoca maximele de tensiune şi intensitate în cazul lucrului în unde staţionare.

Dacă însă linia lucrînd în unde progresive nu este corect realizată şi dacă impedanţa ei la punctul de conectare prezintă o dezadaptare, cînd schimbăm frecvenţa de lucru din mijlocul benzii către capetele acesteia, pierderile vor fi mai mari decît în cazul unei linii de aceeaşi lungime, cu conductoare distanţate, functionînd cu unde staţionare, cînd putem asigura un acord exact cu ajutorul circuitului de cuplaj.

Astfel, dacă repartiţia undelor staţionare la capătul liniei de alimentare, conectată la antenă, dă ultimele două noduri de intensitate, în punctele N şi N’ (fig. 39), şi dacă aceasta se termină cu punctele M şi M’ înaintea maximelor de intensitate, putem lungi artificial linia pînă în V şi V’, acţionînd asupra numărului de spire al bobinei L, pentru compensarea lungimii de unda.

Alegerea tipului liniei de alimentare 1

Alegerea tipului liniei de alimentare 2

Cum însă un acord variabil al liniei prezintă numai în acest mod inconvenientul unei discontinuităţi, deoarece putem actiona numai din spiră în spiră pe bobinajul L, în practică se măreşte puţin numărul de spire al acestei bobine şi se conectează în serie două condensatoare variabile CV1 si CV2 (fig. 40), cu care putem asigura un reglaj continuu. De menţionat că acţiunea acestor două condensatoare este nulă în cazul cînd sînt situate în punctele N şi N’ ale liniei, respectiv în noduri de intensitate.

Este posibil să realizăm acordul precis şi prin utilizarea unui singur condensator, conectat în mijlocul bobinei L, care se realizează cu o întrerupere la mijloc.

În cazul unei linii mai lungi, la care extremităţile M şi M’ sînt aşezate în maximum de intensitate sau dincolo de acesta, este bine să realizăm bobine ceva mai mari şi apoi să retuşăm prin reducerea capacităţii condensatoarelor variabile.

De fapt, în cazul acordului serie al liniei menţionate, numărul de spire al bobinei L se determină experimental, în două moduri:
— Mărind numărul de spire al bobinei L (spiră cu spiră), cuplată la etajul final al emiţătorului acordat pe frecvenţa de lucru dorită, şi reglînd de fiecare dată CV1 si CV2 de la capacitatea minimă la cea maximă, pînă în momentul în care acordul optim se traduce prin creşterea curentului anodic al etajului final.
— Controlînd cu ajutorul unui grid-dip-metru cuplat cu bobina L variaţia rezistenţei de rezonanţă a antenei şi a sistemului său de cuplaj către frecvenţa de lucru aleasă.

În cazul benzilor de radioamatori de la 3,5 la 200 MHz, condensatoarele CV1 si CV2 pot avea valori maxime de 200 pîna la 500 pF, cu distanţa între lame prevăzută pentru tensiuni de lucru de 2000 V.

Cînd repartiţia undelor staţionare indică prezenţa nodurilor de intensitate N şi N’ la capătul liniei (fig. 41), putem conecta direct un circuit acordat pe frecvenţa de lucru L—CV.

Alegerea tipului liniei de alimentare 3

Valoarea bobinajului L este cea pentru care circuitul, prin variaţia capacităţii condensatorului variabil, acoperă gama de lucru dorită.

Cînd antena trebuie să acopere o bandă de frecvenţe ca în cazul celor de radioamatori, presupunînd că nodurile de intensitate N şi N’ se situează la extremitatea liniei pentru frecvenţa din mijlocul benzii, este clar că pentru cele două capete ale benzii aceste noduri vor fi într-o parte sau alta a punctelor N şi N’.

Cînd diferenţa dintre cele doua puncte nu depăşeşte ±0,1 λ, acordul poate fi refăcut prin reglajul condensatorului variabil CV.

Pentru a defini poziţia punctelor N şi N’ pe linie, deconectăm circuitul L—CV de la linie şi îl acordăm pe frecvenţa de lucru prevăzută pentru antenă. Apoi conectăm linia la bornele circuitului L—CV şi manevrăm condensatorul CV pentru a stabili punctul de acord optim.

Dacă valoarea condensatorului CV nu s-a schimbat, punctele N şi N’ sînt situate la capătul liniei. Dacă acordul condensatorului variabil CV este modificat în plus sau în minus, în fig. 42 se indică modul în care se plasează nodurile de intensitate.

Alegerea tipului liniei de alimentare 4

Deci un acord precis al liniei de alimentare sau al ansamblului poate fi obţinut în toate cazurile, îmbunătăţind substanţial randamentul general. Desigur că, pentru fiecare caz, radioamatorul va decide ce fel de tip de linie de alimentare va utiliza. Trebuie însă reţinut că pentru a evita acţiunea reciprocă dintre antenă şi inia de alimentare, vom instala linia în unghi drept faţă de antenă, pe o lungime de cel puţin λ/4.


Articole din aceasi publicatie
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
back to top