De la unde progresive, la unde staţionare

Din cele arătate rezultă că lucrul unei linii de transmisie cu unde progresive, fără nici o reflecţie, reprezintă un caz ideal şi prezenţa unui procent redus de unde staţionare este aproape inevitabilă, cu toate măsurile luate pentru punerea la punct a ansamblului antenă-linie de alimentare.

Sînt însă cazuri cînd devine mai avantajoasă folosirea ansamblului linie-antenă cu unde staţionare, şi anume, cînd acest ansamblu este simetric. Repartiţia undelor staţionare în acest caz porneşte prin două noduri de intensitate, la capetele antenei, pentru ca apoi să apară de-a lungul antenei şi al liniei de alimentare, cu un număr întreg de λ/4.

De fapt, privind atent o antenă dipol, vedem că partea orizontală se formează prin deschiderea la 90° a unei porţiuni de linie compusă din două conductoare paralele.

Existenţa undelor staţionare este determinată de prezenţa unei unde de lucru şi a unei unde reflectate. În porţiunea de linie deschisă, formînd partea orizontală a antenei, avem radiaţia de unde electromagnetice, ceea ce, din contră, nu se întîmplă în linia de alimentare, ca urmare a paralelismului dintre cele două conductoare.