Cadre antene antiparazite

Cadrele, deşi nu asigură captarea undelor radio comparabil ca intensitate cu antenele exterioare, sînt totuşi folosite, ca urmare a excelenţei lor comportări faţă de paraziţi. Marea majoritate a radioreceptoarelor moderne au încorporate asemenea cadre, fie că sînt realizate pe bare de ferită, fie că este vorba de cîteva spire de mari dimensiuni, dispuse în interiorul acestor aparate.

Dacă luăm în considerare faptul că antena obişnuită şi solul formează armăturile unui condensator, sistemul colector astfel format este foarte sensibil la componenta electrică a cîmpului electromagnetic, deoarece aceasta face să crească şi să scadă potenţialul electric al antenei.

Cadrul, fiind un circuit oscilant închis, este sensibil numai la fenomenele de inducţie, respectiv la componenta magnetică a cîmpului electromagnetic.

Cum paraziţii se propagă mai ales prin componenta electrică a cîmpului electromagnetic, cadrul va fi puţin sensibil la acestea, asigurînd o recepţie mult mai liniştită.

Cadrele încorporate în radioreceptoare fac parte în general din două categorii:
— Cadre cu baston de ferită.
— Cadre în aer.

În ambele cazuri, intensitatea radiorecepţiei este proporţională cu numărul liniilor de forţă magnetice ale cîmpului electromagnetic care traversează cadrul, atunci cînd acesta este orientat către radioemiţător (fig. 21 a). Proprietăţile directive ale cadrului sînt definite prin curba în 8 din fig. 21 b, care indică recepţia maximă pe direcţia x şi nulă pe direcţia y. De notat că cele mai bruşte reduceri ale radiorecepţiei se înregistează în apropierea axului y, deci aproape de anularea totală.

În radioreceptoarele portabile obişnuite se foloseşte de obicei un cadru pe baston de ferită, aşezat în poziţie fixă faţă de celelalte componente ale montajului, astfel încît găsirea poziţiei optime pentru fiecare din posturile recepţionate solicită schimbarea poziţiei aparatelor.

În radioreceptoarele mai perfecţionate, folosite de obicei pentru recepţia la domiciliu, bastonul de ferită poate fi rotit în interiorul aparatului, acţionînd asupra unuia din butoane, ceea ce nu mai impune schimbarea poziţiei aparatului.

Cadrul pe baston de ferită se realizează practic aşa cum este descris în fig. 22 a şi se montează în radioreceptor ca în fig. 22 b.

El poate fi realizat şi de radioamatori. Bastonul, cilindric, are diametrul 8. .10 mm, lungimea 200 mm pentru cadrele fixe şi 100 mm pentru cadrele mobile. Sistemul de comutare folosit, reprezentat în fig. 22 a, are uneori inconvenientul că la recepţia pe unde medii (PO) aceasta este jenată de rezonanţa bobinajufui de unde lungi (GO), pe frecvenţa paraziţilor.

Pentru a evita acest inconvenient este recomandată folosirea activă şi a bobinei de unde lungi la recepţia pe unde medii, conectînd-o în paralel cu aceasta (fig. 22 b) pentru undele medii şi în serie pentru undele lungi.
Bobinajele se confecţionează pe două tuburi de carton, ce pot culisa uşor pe bastonul de ferită. Ele conţin:
— Pentru unde medii 50 spire adiacente din liţă de radiofrecvenţă 5 x 0,1 mm, sau conductor de cupru, izolat în email, de 0,5 mm diametru (pe un tub de carton de 30 mm lungime).
— Pentru unde lungi 175 spire bobinate în fagure, din conductor de cupru emailat cu diametrul 0,25 mim, sau între două rondele din material izolant.

O priză pentru antenă, adiţională, poate fi scoasă la spira 150 a bobinajului de unde lungi, fiind folosită pentru ambele garne.

De menţionat că inductanţa celor două bobinaje se modifică usor, funcţie de poziţia acestora pe bastonul de ferită, ceea ce ne permite alinierea circuitelor de intrare cu celelalte circuite ale receptorului.