Articole electronica, kituri, scheme
Echipamente

Puncte RLC

   Schema prezentată permite măsurarea rezistenţeJor, capacităţilor şi inductanţelor cu o precizie de ±5%.

Montajul se bazează pe principiul măsurării în punte. Elementele RLC etalon sînt comutate cu K1 în raport de domeniul cerut, iar elementele de măsurat se conectează la bornele Cx, respectiv Lx/Rx. Potenţiometrul P1, cu scala gradată şi etalonată, permite echilibrarea punţii, respectiv indicarea valorilor exacte din domeniu.

Fiecare domeniu este posibilă măsurarea valorilor care sînt între 0,1 şi 10 ori valoarea etalonului. Precizia valorii etaloanelor are o pondere deosebită în diminuarea erorilor de măsurare. Analizînd schema, se poate vedea că tranzistoarele T1 şi T2 formează un multivibrator astabil, iar T3 este un adaptor de impedanţă. Frecvenţa multivibratorului este de aproximativ 1000 Hz. Puntea este alimentată de la rezistoarele şi potenţiometrul P1 conectate în circuitul de colector al tranzistorului T3.

Echilibrarea punţii este indicată acustic. Prin transformatorul Tr.1 se cuplează tranzistoarele T4 – T5 care, împreună cu piesele aferente, formează un amplificator de audiofrecvenţă. Transformatorul Tr.1 are un raport 3 : 1 între înfăşurări. Dacă se folosesc tole de permaloy EI 6, primarul va avea 3000 de spire cu sîrmă CuEm Ø 0,1 mm, iar secundarul 1000 de spire din aceeaşi sîrmă.

Transformatorul Tr.2 este un transformator de ieşire cu caracteristici identice cu cele folosite la aparatele de radio cu tranzistoare. Alimentarea montajului se va asigura din două baterii plate (4.5V) înseriate, care se vor controla periodic. La montarea aparatului se va pune un -accent deosebit pe calitatea lipiturilor şi rigiditatea montajului. De asemenea, rezistenţele de contact trebuie să fie cît mai mici. Acest aspect trebuie avut în vedere la executarea bornelor de prindere a pieselor şi la alegerea comutatorului K1. Dacă amatorul nu dispune de un comutator de calitate, se prefer folosirea unor borne şi a unei fişe care să asigure comutarea pe cele opt domenii.

Modul de lucru

Se fixează piesa de măsurat (rezistor, bobină sau condensator) în bornele corespunzătoare. Se închide apoi K2 din circuitul de alimentare. In difuzor se va auzi un sunet de 1 000 Hz, ceea ce indică dezechilibrarea punţii. Dacă sunetul este prea puternic, se reduce volumul cu P2.

Prin manevrarea lui K1 şi P1 se caută echilibrarea punţii. Comutatorul K1 se va tasta numai pe poziţiile corespunzătoare piesei de măsurat. Astfel, poziţiile 1-2-3 se folosesc pentru condensatoare, poziţiile 4 – 5 pentru bobine, iar poziţiile 6 – 7 – 8 sînt utilizate la măsurarea rezistoarelor.

Cu ajutorul potenţiometrului P1 se efectuează reglajul fin. La valori care se apropie de cea a piesei măsurate, tonul din difuzor scade în intensitate. In acest caz se măreşte volumul, respective sensibilitatea, cu potenţiometrul P2.

Se retuşează din nou reglajul fin (P1) şi se măreşte sensibilitatea la maximum. Se face o ultimă retuşare cu P1 urmă, urmarind atenuarea pînă la dispariţie a sunetului din difuzor. în acest caz, puntea este echilibrată şi se poate citi exact valoarea piesei măslJrate. In locul difuzorului se poate folosi şi o cască de Ia aparatele de radio cu tranzistoare.

La început, pentru deprinderea manipulării aparatului, se vor măsura diferite piese a căror valoare se cunoaşte.


Articolul vizualizat este (daca vrei sa vezi alt articol selecteaza din lista de mai jos):
Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
back to top