Prin stereofonie se intelege asigurarea iluziei unei auditii cu efect, de perspectiva acustica a diferitelor surse sonore distribuite in spatiu (instrumente muzicale, solisti vocali etc.). Precizarea pozitiei surselor sonore in spatiu se datoreaza directivitatii auzului uman efectuat cu ajutorul a doua urechi. Diferenta de intensitate si de timp este perceputa simultan de organul auditiv, creind senzatia de directie.
Calitatea de redare monofonica a sunetului, care sta azi la dispozitia marelui public, nu satisface, sufera inca de un numar apreciabil de defecte in redarea imperfecta a frecventelor, audio foarte joase si foarte inalte apar uneori distorsiuni, zgomote perturbatoare si alte neajunsuri carora li se cauta remediu printr-o noua tehnica moderna de inregistrare si reproducere a sunetului—stereofonica.
Utilizind un singur canal (microfon-difuzor), transmisiunile monofonice realizeaza relieful sonor numai prin unghiul de ascultare fara sa redea localizarea subiectiv determinata a directiei, cit si atmosfera acustica, acea senzatie de a fi prezent in spatiul in care se produce efectul sonor.
Stereofonia reuseste, ca prin introducerea unui al doilea c.anal sa intregeasca “perspectiva” sonora si sa redea cit mai fidel sunetul. Ceea ce s-a reusit in ultimii ani sa se realizeze in redarea stereo cu ajutorul discurilor si benzilor magnetice s-a extins si la radiodifuziune. Procedeul bicanal poate fi realizat prin mai multe metode, practic fiind utilizate doar turnatoarele
— utilizarea a doua microfoane identice, asezate la distantare 20 cm … 2 m, fiecare microfon corespunzind unui canal, ceea ce creeaza diferente de faza si de intensitate;
— utilizarea a doua microfoane cu caracteristici diferite (unul in forma de cardioida, altul in forma, de opt), care receptioneaza informatia integral printr-un singur canal;
— procedeul cu doua microfoane identice, plasate pe axe decalate cu 90°, care ofera si posibilitatea receptiei monotonice;
— pseudostereofonia care creeaza, o senzatie de prezenta in apropiere a solistilor, fara a permite insa localizarea surselor de sunet.
Pentru difuzarea prin radio a programelor stereofonice veritabile s-a adoptat, dintre mai multe sisteme, cel cu frecventa pilot care ofera fidelitate in redare, compatibilitate ca emisiunile stereofonice sa poata fi ascultate si monotonie, raportul semnal/zgomot mic, largimea de banda sa nu difere mult fata de sistemul monotonie etc.
Receptia programelor stereofonice este posibila fie prin folosirea aparatelor special construite pentru stereofonic, fie pariu adaptarea radioreceptoarelor monofoniee la emisiunile stereofonice.
Radioreceptoarele stereofonice nu difera din punct de vedere constructiv de cele monofoniee MF decit prin adaugarea dispozitivului de decodare si a doua canale independente de audio-frecventa. Uzinele “Electronica” au construit un radioreceptor stereo “Bucur”, care a fost pus in vinzare pe piata noastra.
Analizind schema bloc din figura 52 se constata ca un radioreceptor stereo are in plus, fata de un receptor pentru UUS monotonie, etajele decodor si cele doua canale de AF. Variantele modeme contin doua unitati independente tunerul MF stereo si AAF dublu de inalta fidelitate.
Etajele specifice radioreceptoarelor stereo sint: Blocul UUS, AFI, RAA, LA, discriminator, AAF si decodorul stereo.
Decodorul stereo trebuie sa indeplineasca urmatoarele functiuni:
• selectarea si amplificarea semnalului pilot de 19 kHz;
• dublarea frecventei semnalului pilot de 19 kHz in 68 kHz;
• extragerea informatiei stereo;
• combinarea informatiei, stereo cu purtatoarea auxiliara ;
• separarea cailor printr-un demodulator.
In rezumat, decodorul stereofonic (fig. 53) opereaza pornind de la semnalul multiplex stereofonic astfel semnalul pilot cu frecventa de 19 kHz este aplicat unui dublor de frecventa, la iesirea caruia se obtine un semnal avind frecventa subpurtatoarei suprimata la emisie (38 kHz). Semnalul cu frecventa de 38 kHz se aplica, impreuna cu semnalul stereofonic auxiliar, unui etaj detector de amplitudine; la iesirea acestuia se obtine semnalul diferenta L—R. Semnalele L+R si L—R (din cele doua canale) se aplica la intrarea unui circuit filtru suma-diferenta, obtinindu-se la iesirea acestuia semnalele L si R (in cite un difuzor fiecare) semalul stereofonic.
In afara de aceasta schema, denumita cu detectia anvelopei, se mai utilizeaza si schemele de decodor cu matrice (cu insumare), decodor cu matrice si decodor cu multiplexaj in timp care, fiind mai complexe, nu formeaza obiectul lucrarii de fata.
Articole din aceasi publicatie
