Motivat de faptul ca toate tipurile de radioreceptoare descrise mai sus, desi simple, nu au performantele cerute unui radioreceptor de calitate, performante care nu trebuie sa depinda de elementele exterioare (gama de unda, frecventa purtatoare, nivelul semnalului etc.), ci numai de elementele lui componente, s-a trecut la constructia radioreceptoarelor cu schimbarea de frecventa (SF), pentru ca aceasta sa fie cit mai stabila in timp.
Schimbarea frecventei semnalului captat de antena fs se face prin amestecul acesteia cu un semnai de o frecventa superioara sau inferioara f0, generata de un oscilator local (OL) continut de receptor. In general, dupa amestecul celor doua frecvente intr-un etaj numit “schimbator de frecventa” sau “mixer”, prin fenomenul de bataie (heterodinare) se scade fs din f0 si rezulta o frecventa intermediara fi sau media frecventa, care este mai departe amplificata, detectata in AF si din nou amplificata pentru a putea actiona membrana difuzorului.
Un exemplu va lamuri mai bine mecanismul schimbarii de frecventa.
Daca prin circuitul de acord se receptioneaza un post al carui semnal are fs = 600 kHz (fig. 20), iar oscilatorul local genereaza frecventa de 1070 kHz, rezulta o frecventa intermediara de 470 kHz (f0—fs= fi).
Se mentioneaza ca fi, folosita practic in schimbatorul de frccventa (SF) din radioreceptoare, este de 450 … 480 kHz pentru oscilatiile MA si de 4,5 … 12 MHz pentru oscilatiile MF.
In afara semnalului fs analizat, poate exista si semnalul de frecventa fs mai mare ca frecventa oscilatorului fQ, cu valoarea frecventei intermediare fi, adica
Aceasta relatie se poate urmari usor pe figura 20. Se observa ca fs si fs au o pozitie simetrica fata de f0 fapt ce justifica denumirea de semnal imagine (oglinda) sau de frecventa imagine, data semnalului fs. Practic, acelasi post este receptionat in doua locuri diferite pe scala (in exemplul dat pe 600 kHz si pe 1540 kHz).
Inlaturarea semnalului de frecventa imagine revine circuitului de intrare, printr-un filtru de banda selectiv, care sa lase sa treaca doar frecventa de semnal fs, atenuind suficient fs.
Cum schimbarea de frecventa mai poarta numele de heterodinare, in cazul cind fs este mai mica decit f0, modul de lucru este numit supfadina, si in mod impropriu, superheterodina (denumire comerciala).
In cazul cind fs > f0, modul de lucru se numeste infradina, care de fapt nu se mai utilizeaza decit in cazuri speciale, deoarece conduce la ingustarea gamei receptionate.
Dupa aceste citeva consideratii teoretice se va trece la analizarea unei scheme bloc a receptoarelor cu schimbare de frecventa (fig. 21).
Din multitudinea de semnale captate de antena in circuitul de intrare este selectat doar semnalul avind frecventa postului dorit, care patrunde in etajul schimbatorului de frecventa SF, la care se aplica si semnalul generat.de oscilatorul local de frecventa f0. Ca rezultat al heterodinarii, la iesire rezulta o serie de componente printre care si semnalul avind frecventa, f0 —fs, denumita frecventa intermediara FI. Semnalul de FI dupa ce este mai intii amplificat in unul sau mai multe etaje de AFI este apoi demodulat (detectat), disparind frecventa purtatoare si raminxnd doar semnalul de audiofrecventa AF captat de microfonul postului de emisie. Semnalul de audiofrecventa, cules prin intermediul unui potentiometru la volumul dorit este aplicat unui etaj preamplificator de AF, dupa care urmeaza un etaj final de putere, de obicei in contratimp. Auditia se face intr-un difuzor adaptat puterii etajului final.
Schema superheterodinei clasice este echipata cu o serie de circuite si sisteme de reglaj automat (RAA, RAF, RAS, LA etc.), despre care se va vorbi mai detaliat in alt capitol. De altfel, se poate construi o superheterodina numai cu unul, doua, trei sau patru tranzistoare, dar cu un randament scazut.. Un radioreceptor superheterodina clasic are cel putin 7 tranzistoare.
Articole din aceasi publicatie
