Mişcarea electronilor într-un sens şi altul în conductor, se numeşte oscilaţia curentului alternativ. După prima oscilaţie urmează a douaf a treia, etc.
Durata unei oscilaţii se numeşte perioadă şi este notată cu litera T. Perioada este exprimată deobicei în secunde. Durata variaţiei curentului care este egală cu jumătate din perioadă, se numeşte semiperioadă. Pentru exemplificare, în fig. 27 perioada este luată egală cu 0,02 sau 1/50 s.
Frecvenţa este cea mai importantă valoare care caracterizează curentul alternativ. Ea reprezintă numărul de oscilaţii sau numărul perioadelor într-o secundă şi se notează cu litera f. Ca unitate de frecvenţă se foloseşte hertz-ul, care se notează prescurtat prin Hz.
Dacă într-o secundă se produce o singură oscilaţie, frecvenţa va fi de 1 Hz. Cînd numărul oscilaţiilor este, de exemplu, de 10 pe secundă, frecvenţa va fi de 10 Hz. Frecvenţa şi perioada sunt mărimi inverse. La o frecvenţă de 10 Hz, perioada este egală cu 0,1 secunde. Dacă perioada este egală cu 0,01 secunde, frecvenţa va fi de 100 Hz.
In reţeaua electrică de curent alternativ din U.R.S.S. frecvenţa este de 50 Hz. Aceasta înseamnă că în reţea, curentul îşi schimbă sensul de 100 ori pe secundă. Intr-o secundă el circulă de 50 ori într-un sens şi de 50 ori în sens opus. Curentul va avea valori maxime de 100 de ori pe secundă şi de 100 de ori devine egal cu zero. Lămpile conectate la reţea slăbesc de 100 de ori pe secundă lumina şi tot de atîtea ori luminează mai viu; cu ochiul liber însă, acest fenomen nu este observat, datorită inerţiei vizuale, adică proprietăţii ochiului de a păstra impresiile căpătate timp de aproximativ 0,1 s.
In fig. 27 este reprezentată grafic o oscilaţie a curentului alternativ sinusoidal, cu o frecvenţă de 50 Hz. Se obişnuieşte să se împartă toţi curenţii alternativi în două grupe. Curenţii cu o frecvenţă sub 10 000 Hz sunt numiţi curenţi de frecvenţă joasă sau audio ). La aceşti curenţi, frecvenţa corespunde cu frecvenţa diferitelor sunete ale vocii omeneşti sau instrumentelor muzicale. In radiotehnică, curenţii de joasă frecvenţă au o mare aplicare, în special în transmisiunile radiotelefonice.
Cu toate acestea, rolul principal în radiocomunicaţie îl îndeplinesc curenţii alternativi cu o frecvenţă mai mare de 10 000 Hz, care poartă denumirea de curenţi de înaltă frecvenţă sau de frecvenţă radio (prescurtat: curenţi IF). Deoarece frecvenţa acestor curenţi poate fi foarte mare, pentru măsurarea frecvenţei se folosesc următoarele unităţi: kilohertzul (kHz), egal cu 1 000 Hz şi megahertzul (MHz), egal cu 1 000 000 Hz.
Diferitele staţii de radio lucrează deobicei cu curenţi alternativi de înaltă frecvenţă, care au o frecvenţă de cel puţin cîteva sute kHz, sau cîţiva MHz. Totuşi, în radiotehnica modernă, în scopuri speciale (de exemplu pentru radiolocaţie) , se folosesc curenţi cu o frecvenţă chiar de miliarde Hz, fiind aparate cu ajutorul cărora pot fi măsurate asemenea frecvenţe ultraînalte.
Articole din aceasi publicatie
