Receptoarele radio cu tranzistoare pot fi alimentate de la baterii uscate, de la acumulatoare miniaturale sau de la reţeaua de curent alternativ prin intermediul unui alimentator de tensiune stabilizată de 6 V sau 9 V. Sursele de alimentare obişnuite sint bateriile uscate de diferite tipuri (1,5V, 4,5 V, 9 V) legate în aşa fel încît să asigure tensiunea necesară pentru funcţionarea aparatului radio. Deoarece consumul aparatelor cu tranzistoare este redus, durata de funcţionare a bateriilor este mare.
Receptoarele radio cu tranzistoare funcţionează, de regulă, cu tensiuni de alimentare mici, de 6 sau 9 volţi. Tensiunea de 9 volţi poate fi obţinută prin legarea în serie a două baterii plate de lanternă de 4,5 volţi. Pentru obţinerea tensiunii de 6 volţi se vor folosi 4 elemente de baterie tip Sport legate în serie, fiecare avînd 1.5 volţi.
Alimentarea aparatelor portabile de dimensiuni mici se face cu baterii speciale, tip SUPER, de formă paralelipipedică care au tensiunea de 9 volţi. Deoarece aceste baterii au capacitate mică, ele pot asigura o funcţionare de circa 12-45 ore în funcţie de consumul aparatului. De asemenea, pentru alimentarea aparatelor portabile se p.ot întrebuinţa acumulatoarele miniaturale. Dintre acestea amintim acumulatorul de cadmiu-nichel sub formă de pastilă tip DEAC cu capacitatea de 0,2 Ah. O pastilă are tensiunea de 1,2 V.
Pentru obţinerea tensiunii de 6 V trebuie să se lege în serie cinci pastile, iar pentru 9 volţi — 7 pastile. In ultimul caz se obţine o tensiune de lucru ceva mai mică, dar care asigură o funcţionare normală. Nu se recomandă să se lege în serie mai multe pastile şi să se obţină o tensiune mai mare decât cea necesară, deoarece în această situaţie se vor distruge tranzistoarele. De asemenea, pentru aparatele portabile se poate folosi şi acumulatorul miniatural de fabricaţie sovietică tip 7D-0,1 care are ten-siunea de 9 volţi şi capacitatea de 0,1 Amperi/oră.
Spre deosebire de bateriile uscate, acumulatoarele prezintă marele avantaj că pot fi încărcate de la reţeaua de lumină electrică. Durata lor de funcţionare este practic foarte mare. Pentru încărcarea acumulatoarelor miniaturale se folosesc redresoare. In figura 52 sînt prezentate două variante de redresoare uşor de realizat practic.
Pentru confecţionare sînt necesare diode redresoare cu germaniu tip DG-T27, D226B sau altele echivalente, condensatoare de 0,5 uF la 250 V, rezistenţe de 500 KOhmi /2 W şi de 4,7 KOhmi/2W.
Pentru încărcare redresorul se poate conecta la o priză de 220 V sau 120 V cu ajutorul unui schimbător simplu de tensiune. Curentul de încărcare este de aproximativ 12 mA. Ca urmare un acumulator tip DEAC-0,2 se ţine la încărcare un timp de circa 16 ore. La conectarea acumulatorului cu redresorul trebuie să se respecte polaritatea, adică să se lege intre ele bornele notate cu “+” şi respectiv cele notate cu “—”.
Redresorul poate fi montat intr-o cutie de plastic prevăzută cu orificii de aerisire şi cu cordon de alimentare cu steker. Nu se recomandă ca in timp ce se încarcă acumulatorul să se alimenteze şi receptorul, deoarece se pot defecta tranzistoarele.
în continuare prezentăm două scheme de redresoare de tensiune stabilizată. Acestea asigură o tensiune constantă cu toate că consumul receptorului este variabil. Astfel, în figura 53 se prezintă schema unui redresor cu tensiune stabilizată pentru confecţionarea căruia sînt ne-cesare următoarele materiale :
— un transformator realizat cu un miez de fier cu secţiunea de 4 cm2, pe care se bobinează înfăşurările 1-2 cu 1210 spire CuEm, diametrul 0,25 mm, 2-3 cu 1210 spire CuEm, diametrul 0,25 mm şi 4-5 cu 180 spire CuEm, diametrul 0,8 mm.
— o diodă redresoare tip DR-300 ;
— doi condensatori electrolitici de 400 uF/70 V şi 100 uF/25 V ;
— două diode Zener tip DZ-9 ;
— o rezistenţă de 1 kOhmi/2W şi un potenţiometru de 5 KOhmi/2W ;
— un tranzistor EFT-323 albastru.
Tensiunea stabilizată se obţine la bornele „ + “, „—” şi poate fi reglată cu potenţiometrul de 5 KOhmi la valoarea de 6 V sau 9 V, în funcţie de aparatul de radio. Stabilizarea tensiunii are loc în felul următor : cînd consumul aparatului creşte, tensiunea la bornele „+w, „—” tinde să scadă, iar polarizarea bazei în raport cu emitorul tinde să crească datorită faptului că tensiunea aplicată bazei este stabilizată de diodele Zener. Din cauză că tensiunea de polarizare a bazei se măreşte, curentul colector-emitor va creşte şi căderea de tensiune pe tranzistor se micşorează. Acesta compensează micşorarea tensiunii care s-a produs la bornele “+”, “-“. Redresorul debi-tează un curent de 10 mA care este egal cu curentul de colector-emitor al tranzistorului EFT-323. Depăşirea acestei valori duce la distrugerea tranzistorului.
Schema celui de-al doilea redresor cu stabilizare electronică este arătată în figura 54. Acesta furnizează o tensiune de ieşire stabilizată de 6 şi 9 V, pentru un curent de cel mult
100 mA. Redresorul se compune din transformatorul de reţea T, redresorul pentru dublă alternanţă cu diodele D1-D4 de tip DZ-302 sau D7J, condensatorii electrolitici C1 (500uF/15 V) C2 şi C3 (200uF/15 V), dioda Zener DZ-308, tranzistorul regulator T2 (EFT-131 : EFT-125 ; AC-180), tranzistorul amplificator de eroare Tj (EFT-353 ; EFT-352), potenţiometrul R4 (10 KOhmi/2W), rezistentele R, (1 KOhmi/2 W), R, (220 Ohmi/2 W), R3 (3,3 KOhmi/2 W) şi R5 (3,3 KOhmi/2 W).
Redresorul D1-D2 redresează tensiunea care se aplică stabilizatorului pentru a fi stabilizată. Tensiunea redresorului D3-D4, se aplică diodei Zener, care asigură o tensiune de comparaţie constantă, indiferent de variaţiile tensiunii de reţea. Stabilizarea tensiunii se face în felul următor : cînd tensiunea de ieşire tinde să scadă, ea se transmite prin divizorul R3, R4, R5 pe baza tranzistorului T1 şi micşoreaza curentul de colector al acestui tranzistor. Această micşorare duce la creşterea curentului de bază al tranzistorului T2 şi ca urmare la creşterea tensiunii de ieşire din cauză că curentul care străbate rezistenţa R1, este format din curentul de colector al tranzistorului T1 şi curentul de bază al tranzistorului T2. Tensiunea de ieşire rămâne constantă cînd curentul dat de stabilizator nu depăşeşte 100 mA. Stabilizatorul funcţionează corect pentru o tensiune de ieşire reglabilă între 6-9 V. Valoarea exactă se măsoară cu un voltmetru şi se stabileşte din potenţiometrul R4.
Pentru confecţionarea transformatorului de reţea se poate folosi un transformator de cadre de la televizorul Miraj sau Venus. Se desface de pe acest transformator, înfăşurarea secundară şi se păstrează înfăşurarea primară care are 3000 de spire CuEm, diametrul 0,1 mm. Se bobinează apoi două înfăşurări secundare. Prima înfăşurare are 300 spire (cu priză la jumătate) din sîrmă CuEm, diametrul 0,2 mm. A doua înfăşurare are 86 spire din sîrmă CuEm, diametrul 0,35 mm Această înfăşurare alimentează un bec de 6,3 V care serveşte pentru indicarea conectării re-ţelei. Tolele se montează întreţesut.
In cazul cînd nu dispunem de un transformator de cadre, pentru miez se folosesc tole E 10 şi I 10. Pachetul de tole trebuie să fie gros de 20 mm. Pentru înfăşurarea primară se bobinează 2420 spire cu priză la mijloc din sirmă, de CuEm, diametrul 0,1 mm. Secundarul se realizează din sîrmă de Cu Em diametrul 0,2 mm şi are 240 spire cu priză la mijloc. Straturile bobinajului primar se izolează între ele cu hârtie trafo, groasă de 0,03 mm. Intre înfăşurarea primară şi cea secundară se va pune un strat izolator din hârtie de transformator groasă de 0,1 mm.
întregul montaj se poate face pe o placă de circuit imprimat şi se introduce intr-o casetă cu dimensiunile 130 X 80 X 65 mm, prevăzută cu orificii de aerisire.
Articole din aceasi publicatie
