Receptor radio superheterodină cu patru tranzistoare

In figura 50 este prezentată schema unui receptor superheterodină, cu patru tranzistoare şi şase etaje, care asigură o audiţie satisfăcătoare în difuzor. In compunerea schemei intră următoarele etaje : etajul schimbător de frecvenţă, format din amplificatorul de radiofrecvenţă şi oscilatorul local realizat cu tranzistorul T1 primul etaj amplificator de frecvenţă intermediară, care funcţionează cu tranzistorul T2; etajul detector de radiofrecvenţă şi primul amplificator de joasă frecvenţă, realizate cu tranzistorul T3; amplificatorul de ieşire de joasă frecvenţă, construit cu tranzistorul T4.

Amplificatorul de radiofrecvenţă este format din circuitul de intrare (bobina L1 şi condensatorul variabil Cv1), conectat la baza tranzistorului T1, şi din transformatorul de frecvenţă intermediară L3,C8, L4 oare este legat la colectorul aceluiaşi tranzistor. Circuitul de intrare, alcătuit din bobina L şi condensatorul variabil Cv, poate fi acordat în gama undelor medii cu ajutorul acestuia din urmă. Transformatorul de frecvenţă intermediară Tr2 este compus din circuitul oscilant L3C8 cuplat inductiv cu bobina L4. Transformatorul Tr2, este acordat pe frecvenţa de 130 kHz. Alegerea acestei frecvenţe permite asigurarea unei amplificări mari şi a unei selectivităţi bune; de asemenea, la această frecvenţă tranzistoarele lucrează mai stabil.Oscilatorul local este realizat cu tranzistorul T1 şi cu transformatorul Tr1 format dirn circuitul oscilant L1, Cv2 cuplat inductiv cu bobina L2, conectată în colectorul tranzistorului, în serie cu circuitul oscilant L3, C8 al transformatorului Tr2. Circuitul L1 Cv2 se acordează simultan cu circuitul L, Cv1 în gama de unde medii.

Primul amplificator de frecvenţă intermediară este realizat cu tranzistorul T2 şi are ca sarcină transformatorul Tr3, compus din circuitul acordat L5, C10 cuplat inductiv cu bobina L6;. Acest transformator se conectează în colectorul tranzistorului T2.

In scopul prevenirii auto oscilaţiilor care pot apărea în etajul amplificator de frecvenţă intermediară, între bazele tranzistoarelor T1 şi T2 se conectează condensatorul C19. Acest condensator se alege prin încercări la punerea receptorului în funcţiune şi este de aproximativ 50-200 pF.

Primul amplificator de audiofrecvenţă are ca sarcină potenţiometrul R4 conectat în colectorul tranzistorului T3. Cu potenţiometrul reglează volumul audiţiei. Acest amplificator se complotează cu etajul de putere, realizat cu tranzistorul T4, prin auto transformatorul Tr, care permite o mai bună adaptare între etaje.

Circuitul format din condensatorul C17 şi rezistenţa R8 îmbunătăţeşte timbrul şi reduce zgomotul de fond al tranzistoarelor.

Etajul de putere are ca sarcină un difuzor miniatural cu impedanţă mare. Dacă se utilizează un astfel de difuzor va fi nevoie de un transformator de adaptare, care se poate confecţiona pe baza datelor prezentate in schemele precedente.

Pentru realizarea constructivă se vor procura rezistenţele şi condensatoarele arătate în schema din figura 50, iar circuitul de intrare, transformatorul oscilatorului Tr1, transformatoarele de frecvenţă intermediară Tr2 şi Tr3, precum şi autotransformatorul de cuplaj Tr se vor confecţiona după indicaţiile de mai jos.
Bobina L a circuitului de intrare se înfăşoară pe un baston de ferită lung de 120 mm şi gros de 8 mm. Ea are 70 de spire, cu priză la spira a 9-a de la capătul de masă. Bobinajul se va executa cu sîrmă de CuEm + M, diametrul 0,2 mm.

Transformatorul oscilatorului Tr1 se bobinează pe o carcasă din material plastic cu miez de ferită. Bobina L, are 140 de spire cu priză la spira a 16-a. Bobina L2 se înfăşoară pe aceeaşi carcasă şi are 23 de spire. Ambele înfăşurări se fac cu sîrmă CuEm, diametru 0,1 mm.

Transformatoarele de frecvenţă intermediară Tr1 şi Tr2 se bobinează pe acelaşi tip de carcasă (material plastic cu miez de ferită). Bobina L3 are 300 de spire, iar bobina L4, 40 de spire bobinate pe aceeaşi carcasă. Bobina L5, are 300 de spire, iar L6 — 80 de spire bobinate pe aceeaşi carcasă. Toate bobinele transformatoarelor de frecvenţă intermediară se fac cu sîrmă de CuEm, diametru 0,1 mm.Transformatorul de cuplaj Tr se confecţionează pe un miez cu tole E + I late de 4 mm şi cu grosimea pachetului de tole de 6 mm. Bobina are 2000 de spire, cu priză la spira a 800-a şi se face cu sîrmă de CuEm, diametru 0,08 mm.

In schema prezentată se pot folosi următoarele tipuri de tranzistoare sau echivalente : pentru T1 şi T2 — P-401, iar pentru T3 şi T4 — P-13 sau P-6.

Polarizarea bazelor tranzistoarelor se face de la divizorul rezistiv format din rezistenţele R6 si R7, pe care sînt legate în paralel condensatoarele electrolitice Cl4 şi C15. Pentru polarizarea bazelor pe R7 se asigură o tensiune de 0,9 V faţă de masă. La această tensiune se adaugă pentru fiecare tranzistor, separat, tensiunea care apare pe rezistenţele de stabilizare termică, montate în circuitele de emitor R2, R3, R5. Circuitele de colector sint alimentate cu — 3,6 V în raport cu masa.

Piesele se montează pe o placă din pertinax de formă dreptunghiulară. In poziţionarea lor se va folosi schiţa de montaj din figura 51. Etajele de radiofrecvenţă se aşează în linie, pentru evitarea influenţelor reciproce. După ce a fost construit, aparatul se alimentează şi i se execută o serie de reglaje. Iniţial se reglează etajele de joasă frecvenţă T4 şi T3, conţinîndu-se apoi cu cele de radiofrecvenţă T2 şi T1. Reglarea etajului final constă în ajustarea valorii rezistenţei pentru a nu se produce distorsiuni pe timpul recepţiei semnalelor puternice.

Dacă se micşorează rezistenţa tranzistorul poate primi semnale mai mari, dar creşte şi curentul consumat de acesta. Comportarea este inversă cînd se măreşte rezistenţa. Se va alege cea mai mare rezistenţă pentru care nu apar distorsiuni supărătoare cînd se recepţionează semnale puternice, spre exemplu staţia de emisie locală.

Asemănător se reglează şi etajul prefinal T3, modificând rezistenţa R3. Aici reglajul trebuie făcut cu atenţie, deoarece prin modificarea re-zistenţei R3 va fi influenţată şi detecţia, micşorîndu-se sensibilitatea receptorului. Se va alege acea valoare care asigură o detecţie bună şi volumul mulţumitor cînd se recepţionează staţii de emisie mai depărtate.

Reglajul etajelor de radiofrecvenţă constituie greutatea cea mai mare la punerea în funcţiune a unui receptor superheterodină. Pentru aceasta sînt necesare un voltmetru sensibil şi un generator de semnal. Deoarece cei mai mulţi radio constructori nu posedă aceste aparate vom arăta cum se poate face totuşi reglajul etajelor de radiofrecvenţă, bineînţeles cu pretenţii mai modeste. Ca principiu, la început se acordează transformatoarele de frecvenţă intermediară, în ordinea Tr3 şi Tr4. După aceasta se acordează circuitul oscilatorului (transformatorul Tr1), pentru a aduce gama recepţionată în limitele scalei receptorului. Ultimul reglaj constă în acordarea circuitului de intrare.

Acordarea se începe cu aşezarea miezurilor magnetice ale transformatoarelor Tr3 şi Tr2, în poziţie mijlocie şi recepţiona rea unuia din posturile locale, acţionând asupra condensatorului variabil. Dacă nu se poate recepţiona nici o staţie se vor inversa capetele bobinei de reacţie L2 a oscilatorului. Când recepţia este foarte slabă se poate conecta o antenă exterioară, printr-un condensator de 100-500 pF, direct pe baza tranzistorului T1.

După ce s-a asigurat recepţia unei staţii se poate trece la acordarea circuitelor, procedând astfel: se roteşte miezul transformatorului Tr3 până la obţinerea audiţiei maxime. Găsirea poziţiei exacte se face rotind de mai multe ori miezul magnetic în jurul punctului de acord. Apoi, procedând în acelaşi mod, se acordează transformatorul Tr2 pînă la obţinerea audiţiei maxime. Acordând acest transformator trebuie să rezulte o audiţie mai puternică decât la acordul transformatorului Tr3.

Pentru a obţine un acord cit mai exact al celor două transformatoare, după acordul lui Tr3 se trece la Tr2, şi apoi se finisează acordul revenind la Tr3. Dacă pe timpul acordării transformatoarelor Tr3 şi Tr2 apar fluierături (auto oscilaţii) in difuzor odată cu programul recepţionat şi care însoţesc manevrarea condensatorului de acord, se va monta conden-satorul de neutrodinare C19 între bazele tranzistoarelor T2 şi T3. Dacă mai este necesar se inversează şi legăturile bobinei L6. După conectarea condensatorului C19, acordarea transformatoarelor Tr3 şi Tr2 se repetă de la început.

După acordarea transformatoarelor Tr3 şi Tr2 se trece la verificarea funcţionării oscilatorului în modul următor:
Se leagă un voltmetru de curent continuu în paralel pe rezistenţa şi se măsoară tensiunea de pe această rezistenţă. Apoi, cu o sîrmă, se scurtcircuitează bobina L1. Dacă oscilatorul funcţionează, atunci voltmetrul va arăta o tensiune mai mică cu 0,1-0,2 V. Dacă oscilatorul nu funcţionează (tensiunea rămâne neschimbată) se vor inversa capetele înfăşurării L2.

Urmează să se facă acordul circuitului oscilatorului — transformatorul Tr1. Pentru aceasta se recepţionează staţii locale care funcţionează la sfârşitul gamei de unde medii (550 KHZ) şi se roteşte miezul magnetic al transformatorului TR1 pînă se aduce staţia pe locul său de pe scala aparatului. Se trece apoi condensatorul variabil la cealaltă extremitate a gamei (1500 kHz), unde se va recepţiona o staţie mai puternică. Trimerul existent pe condensatorul variabil se va roti până cînd staţia va fi recepţionată pe locul său de pe scală. Dacă condensatorul variabil nu are trimer, se va lipi în paralel cu condensatoarele CVl şi CV2 cîte un trimer ceramic — disc de 15-25 pF. Acordul oscilatorului se repetă de cîteva ori, trecând de la un punct la celălalt.

Ultimul circuit care se acordează este cel de intrare. Operaţia se execută tot în punctele pentru care s-a l’ăcut acordul oscilatorului. La frecvenţă mică (550 kHz) se deplasează bobina L pe bara de ferită pînă se obţine audiţia maximă.

In punctul cu frecvenţă mare (1500 kHz) se acţionează asupra trimerului pînă ce audiţia este maximă. Acordul circuitului de intrare se repetă de câteva ori.

După terminarea acordului la fiecare transformator sau bobină trebuie să se fixeze bine poziţiile elementelor de reglaj pentru a nu se deplasa pe timpul folosirii aparatului, deoarece se va strica acordul şi se vor înrăutăţi performanţele receptorului.