Receptoarele cu reacţie sînt superioare montajelor prezentate anterior, mai ales în cazul cînd dorim să realizăm construcţii miniaturale, cum sînt receptoarele de buzunar.
Folosirea reacţiei pozitive duce la creşterea sensibilităţii şi selectivităţii receptorului. Aşa cum se ştie, prin reacţie pozitivă se înţelege aducerea unei tensiuni de la ieşirea unui etaj la intrarea aceluiaşi etaj. Tensiunea se aduce în aşa fel încît ea să se adune cu tensiunea care se aplică la intrare. In cazul cînd tensiunea de reacţie depăşeşte p anumită valoare, amplificatorul se transformă în oscilator, generând oscilaţii şi perturbând funcţionarea receptorului propriu zis şi a altor receptoare apropiate, deoarece oscilaţiile sînt radiate în atmosferă. Tensiunea de reacţie se transportă la intrarea etajului respectiv printr-un circuit (condensator, bobină, potenţiometru) care se numeşte circuit de reacţie. Mărimea ei se poate regla odată cu reglarea valorii condensatorului, bobinei sau potenţiometrului.
Care este rolul circuitului de reacţie ?
Curenţii de înaltă frecvenţă, care ajung amplificaţi în colectorul tranzistorului, sînt întorşi prin circuitul de reacţie (condensator, bobină, potenţiometru) şi sînt aduşi în circuitul de acord al receptorului, unde se adună cu curenţii de înaltă frecvenţă din circuitul de acord. Aceşti curenţi măriţi se aplică pe baza tranzistorului, unde sînt amplificaţi. In felul acesta reacţia măreşte sensibilitatea, puterea şi selectivitatea receptorului, adică îmbunătăţeşte parametrii aparatelor. La aceste receptoare se fac două reglaje: reglajul de acord şi reglajul de reacţie pozitivă, care trebuie menţinut sub valoarea pragului de oscilaţie. Reglajele se execută în acelaşi timp.
Când montajul este bine reglat, intrarea în oscilaţie se recunoaşte printr-un fîşîit caracteristic, care în momentul recepţionării unui post (cînd se învârteşte condensatorul de acord) se transformă într-iun fluierat. Tonul fluierăturii scade pe măsură ce ne acordăm mai exact pe frecvenţa staţiei recepţionate.
In continuare se dau câteva scheme de receptoare cu reacţie ce pot fi construite cu uşurinţă şi care oferă o audiţie mult superioară receptoarelor precedente.
Articole din aceasi publicatie