Acest tip de receptor asigură o putere de ieşire de cca 60-80 mW. El se pretează a fi realizat sub forma unui receptor de buzunar şi poate recepţiona pe unde medii emiţătoarele de radiodifuziune mai puternice aflate la distanţe mari.
Schema de principiu este dată în figura 46 şi se compune din două etaje amplificatoare de radiofrecvenţă cu tranzistoarele T1 şi T2, un detector cu dioda D, primul amplificator de joasă frecvenţă cu tranzistorul T2 care funcţionează în montaj reflex, al doilea amplificator de joasă frecvenţă cu tranzistorul T3 şi amplificatorul final cu tranzistoarele T4 şi T5, care este un etaj în contratimp.
Circuitul de intrare format din bobinele şi L2 se construieşte pe o antenă de ferită „plată”, lungă de 80 mm. Se poate întrebuinţa de asemenea şi o antenă de ferită cilindrică, cu diametrul de 8 mm şi cu lungimea de 85 mm. Pentru acest receptor se fac două carcase din carton cu dimensiunile corespunzătoare antenei de ferită care se utilizează. Pentru bobina L4 se înfăşoară 85 de spire din sîrmă de cupru cu diametrul de 0,15 mm, dublu izolată (email-mătase sau două straturi de mătase), iar pentru L 5-10 spire din CuEm, diamatrul 0,2 mm.
După ce circuitul de intrare a fost realizat, se trece la construirea transformatorului de radiofrecvenţă Tr1; bobinele L3 şi L4 se realizează una peste cealaltă, pe un tor de ferită cu diametrul de 8 mm. Pentru bobina L3 se înfăşoară 100 de spire, iar pentru bobina L4, 20 de spire cu sîrmă CuEm, diametrul 0,12 mm. Bobinajul se vor distribui uniform pe circumferinţa torului. Pentru a face acest lucru cît mai bine şi mai uşor se va confecţiona o navetă (fig. 47) din sîrmă de fier sau de cupru. Sîrma se înfăşoară astfel încît naveta cu sîrma să poată trece prin interiorul torului de ferită. In continuare se trece la executarea bobinajului în mod uniform — spiră lingă spiră — pe circumferinţa torului.
In mod asemănător se înfăşoară pe un tor de ferită cu diametrul de 8 mim bobina L5. Ea are 200 de spire din sîrmă CuEm, diametrul 0,12 mm. Pentru a obţine piese cu dimensiuni mici — miniaturale — transformatoarele de joasă frecvenţă Tr2 şi Tr3 se confecţionează pe miezuri de permalloy. Miezurile sînt identice şi se realizează cu următoarele date tehnice : tola tip E+I are latura de 3 mm, iar grosimea pachetului de tole este de 6 mm. Când nu dispunem de tole cu dimensiunile necesare se pot tăia şi ajusta tole mici cu pila din tole cu dimensiuni mai mari. Bobinajul transformatorului Tr2 are următoarele date: înfăşurarea primară (I), 1500 de spire; înfăşurarea secundară, 700 de spire cu priză la mijloc. Ambele înfăşurări se bobinează cu sîrmă CuEm, diametrul 0,1 mm.
Bobinajul transformatorului Tr3 se execută astfel : înfăşurarea primară (1), 1200 de spire, ou priză la mijloc, din sîrmă CuEm, diametrul 0,1 mm; înfăşurarea secundară (II) 80-200 spire din sîrmă CuEm, diametrul 0,2 mm. Numărul exact de spire pentru această înfăşurare se va stabili în funcţie de tipul difuzorului folosit. Acesta din urmă se va alege din categoria celor miniaturale, cu impedanţă mică (3-10 ohmi) şi cu diametrul de 40 mm.
Tipurile tranzistorelor şi valorile pieselor necesare pentru realizarea receptorului sînt date în schema de principiu (fig. 46). Tranzistoarele T1 şi T2 trebuie să aibă coeficientul de amplificare Beta = 40-80. Ultimele tranzistoare, T3, T4 şi T5, se aleg cu Beta = 40—60.
Aparatul se va alimenta de la o baterie de 9 V specială, tip SUPER, cu dimensiunile 15 X 25×45 mm, care este prevăzută cu un sistem de conectare cu capse.
Piesele se fixează pe o placă cu cablaj imprimat. La aşezarea lor se va folosi schiţa de montaj din figura 45 şi se va ţine seama de recomandările făcute pentru montajele anterioare.
Intregul receptor poate fi construit într-o săpunieră din material plastic.
După ce s-a terminat de montat receptorul trebuie să se facă o serie de reglaje pentru a se stabili punctul static de funcţionare a tranzistoarelor şi a se asigura un consum minim. In acest scop se alimentează aparatul şi se scoate bobina L2 de pe bastonul de ferită, evitând astfel executarea unor reglaje false din cauza apariţiei autooscilaţiilor. Apoi, cu un miliampermetru de curent continuu se măsoară curenţii de colector în punctele notate cu l-5 pe schemă.
Procedînd pe rînd se desface circuitul în punctele menţionate şi se conectează în serie miliampermetrul fixat pe scara de 5 mA. La conectarea aparatului se va ţine seama de polaritatea bornelor şi de sensul curentului prin circuit. In punctele menţionate trebuie să se asigure curenţi cu valorile arătate în tabel. Stabilirea curenţilor la valorile necesare se face prin schimbarea rezistenţelor R1, R3, R7şi R9 cu altele cu valori apropiate de cele trecute în schema de principiu.
Apoi se introduce bobina L2 pe bastonul de ferită. Dacă apar oscilaţii (fluierături) trebuie să se micşoreze numărul spirelor bobinei. O altă soluţie pentru înlăturarea fluierăturilor constă în lipirea în paralel pe bobina L2 a unei rezistenţe care se alege experimental şi are valoarea cuprinsă între 1-20 kOhmi ; desigur că se preferă valoarea cea mai mare, pentru care receptorul funcţionează stabil. In acest caz nu mai este necesar să se micşoreze numărul de spire.
Articole din aceasi publicatie
