Receptorul pe care îl propunem să fie construit este format dintr-o antenă de ferită, un amplificator de radiofrecvenţă (T1), un etaj detector, primul amplificator de joasă frecvenţă (T2), al doilea etaj amplificator de joasă frecvenţă (T3), al treilea etaj amplificator de joasă frecvenţă (T4) — etajul final — şi difuzorul (fig. 43).
Receptorul permite audiţia posturilor locale şi chiar a staţiilor puternice aflate la distanţe mari.
O particularitate a acestei scheme constă în faptul că tranzistorul T2 îndeplineşte în acelaşi timp două funcţii, şi anume: de detector şi de amplificator de joasă frecvenţă, fapt ce permite economisirea unei diode de radiofrecvenţă. După cum se va vedea şi din alte scheme, tranzistoarele pot îndeplini simultan mai multe funcţii (de exemplu: de amplificator de radiofrecvenţă şi de joasă frecvenţă sau de detector şi de amplificator de joasă frecvenţă etc.). Astfel de etaje se numesc şi montaje reflex; ele permit economisirea tranzistoarelor şi pieselor şi fac posibilă construcţia miniaturizată a receptoarelor.
Deoarece receptorul cu amplificare de radiofrecvenţă realizează o amplificare mai mare (este mai sensibil), cu un număr mic de etaje el poate fi construit sub formă portabilă, prin folosirea unor piese de dimensiuni mici. Caseta se confecţionează din material plastic (plexiglas, bachelită, etc.), cu ajutorul traforajului. Părţile componente se lipesc cu soluţii adecvate.
Construcţia aparatului va începe ou realizarea bobinelor L1, L2, aşa-numitul circuit de intrare, şi a transformatorului de radiofrecvenţă (Tr), format din bobinele L3, L4.
Pentru circuitul de intrare se confecţionează două carcase din carton cu diametrul interior de 8 mm şi de lungimi diferite (fig. 44). Construcţia circuitului de intrare şi aranjarea bobinelor L1 şi L2 pe bara de ferită se efectuează după desenul prezentat în figura 44. Distanţa (cuplajul) dintre bobinele L1 şi L2 se stabileşte la reglajul aparatului. Pentru aceasta, bo-bina L2 se apropie sau se depărtează de bobina L1. Aşadar, carcasele se confecţionează astfel încît să permită culisarea uşoară a bobinei pe bara de ferită. Cuplajul dintre bobinele L1 şi L2 se realizează prin bara de ferită.
Transformatorul de radiofrecvenţă (Tr) se montează pe o carcasă cu miez magnetic, care se procură din comerţ, fiind utilizată la bobinele aparatelor cu tranzistoare. In acelaşi scop se poate folosi şi un miez toroidal din ferită cu diametrul 600 sau un miez complet închis tip oală. Spirele ambelor bobine se vor înfăşură una lîngă alta, distribuindu-se uniform pe circumferinţa torului. Pe carcasă se bobinează 180 spire pentru L3 şi 60 spire pentru L4 din sîrmă de CuEm + M, diametrul 0,15 mm.
Carcasa procurată din comerţ poate să aibă şi ecran electrostatic, aşa cum se utilizează la transformatoarele de frecvenţă intermediară. In montaj, ecranul electrostatic se leagă la masă.
Difuzorul poate fi sau miniatural sau de tip obişnuit. Puterea difuzoarelor miniaturale — pentru receptoarele de buzunar — este cuprinsă intre 0,2 şi 0,5 W.
Dacă nu dorim să folosim transformatorul de ieşire trebuie să alegem un difuzor miniatural cu impedanţă mare (20-100 ohmi) şi cu diametrul de 40 sau de 65 mm. In acest caz difuzorul se conectează ca în schema din figura 42.
Când suntem nevoiţi să folosim un difuzor miniatural (sau obişnuit) cu impedanţă mică (3-10 ohmi), atunci conectarea acestuia în montaj se face prin intermediul unui transformator de ieşire pentru adaptarea impedanţelor. La un astfel de difuzor, transformatorul de ieşire trebuie realizat cu următoarele date tehnice : miezul de fier cu secţiunea 0,5 cm2; înfăşurarea primară are 600 de spire din sîrmă CuEm, diametrul 0,15 mm ; pentru înfăşurarea secundară se bobinează 100 spire din sîrmă CuEm, diametrul 0,25 mm, cu prize la spira 60 şi 80.
Pentru construirea aparatului mai sînt necesare următoarele piese :
— 1 tranzistor tip P-401 sau P-402 de înaltă frecvenţă ;
— 2 tranzistoare tip P-5 de joasă frecvenţă ;
— 1 tranzistor tip P-6 de joasă frecvenţă de putere ;
— 5 rezistenţe fixe (1 MOhmi ; 500 kOhmi; 18 kOhmi; 68 kOhmi) miniaturale ;
— 6 condensatoare fixe miniaturale (3300 pF; 6800 pF ; 3 condensatoare electrolitice 15uF/6 V – 3300 pF ; un condensator variabil de 25-150 pF) ;
— 1 întrerupător miniatural ;
— 1 baterie de lanternă de 4,5 V.
In scopul realizării unui receptor cu consum mic (cca 7 mA), valorile rezistenţelor R1, R3 şi R5, au fost alese astfel încît polarizările bazelor tranzistoarelor să fie foarte mici.
Aranjarea pieselor se va face după schiţa de montaj din figura 45. Când se montează transformatorul (Tr) se va avea grijă ca axa acestuia să fie perpendiculară pe axa bobinei L2, adică faţă de axa antenei de ferită.
Aparatul realizat constructiv este necesar să fie supus unor reglaje, ca el să funcţioneze corespunzător. Astfel, după alimentare se va corecta numărul spirelor bobinelor L2 şi L4, pentru obţinerea audiţiei maxime. Ajustarea se face prin încercări de a recepţiona un post local (micşorând sau mărind numărul de spire). De asemenea, pe timpul ajustării se vor în-cerca şi diferite valori pentru rezistenţele R1, R3 şi R4, în jurul celor date în schemă, pînă la obţinerea audiţiei maxime.
Dacă în timpul reglajului apar oscilaţii care se manifestă prin fluierături se va modifica cuplajul îndepărtînd bobina L2 de L1. De asemenea se poate încerca rotirea bobinei L2 cu 180 grade pe bara de ferită. Cînd apar fluierături şi acestea se menţin se va micşora numărul de spire al bobinei L2.
Articole din aceasi publicatie
