Receptorul radio cu tranzistoare se montează pe o placă de pertinax, hares sau textolit gros de 1-3 mm. Această placă se introduce într-o casetă de material plastic, care se poate vopsi în orice culoare cu vopsea duco.
Construcţia aparatului începe cu procurarea tuturor pieselor şi materialelor necesare: con-densatoare variabile şi fixe, rezistenţe şi potenţiometre, întrerupătoare, difuzor, bară de ferită, miezuri magnetice, sîrmă de bobinaj şi pentru conexiuni, carton pentru confecţionat carcase, tranzistoare, diode de radiofrecvenţă, bucşe şi banane radio, tole pentru transformatoarele de joasă frecvenţă, etc.
După aceasta se confecţionează piesele care nu pot fi cumpărate, cum sînt bobinele transformatoarelor de radiofrecvenţă şi de joasă frecvenţă, în conformitate cu datele tehnice.
Când suntem în posesia tuturor pieselor (cele gata cumpărate şi cele confecţionate de noi) se trece la stabilirea schemei de montaj şi la determinarea dimensiunilor plăcii pe care se va efectua montarea. La stabilirea schemei de montaj, în funcţie de schema de principiu şi de gradul de complexitate al acesteia, se va ţine seama de recomandările tehnice cores-punzătoare.
Piesele se aşează pe o coală de hârtie, respectând ordinea din schema de principiu, astfel ca să ocupe o suprafaţă cît mai mică. După ce s-a obţinut aranjarea cea mai convenabilă se trasează pe hârtie conturul lor şi se determină, în final, dimensiunile plăcii de montaj.
Hârtia pe care s-au trasat conturul pieselor, conexiunile şi punctele de fixare se lipeşte pe placa de pertinax. După aceasta se execută găurirea locurilor de fixare a coselor şi a şuru-burilor de prindere.
Se trece în continuare la montarea pieselor. La început se fixează piesele mai mari: trans-formatoarele, bobinele, condensatoarele variabile, difuzorul, tranzistoarele, condensatoarele fixe şi rezistenţele, etc.
Piesele mici, cum sint rezistenţele şi condensatoarele fixe, sint susţinute de propriile conexiuni. Punctele de unire a două — trei piese se recomandă să fie fixate rigid. In acest scop se pot folosi capse sau cose lipite de placa de montaj sau prinse cu şuruburi mici. In majori-tatea montajelor, tranzistoarele sint susţinute de conexiunile proprii ale acestora. La monta-rea lor nu se recomandă scurtarea conexiunilor, deoarece nu mai este asigurată răcirea corespunzătoare pe timpul lipirii şi tranzistorul se poate distruge.
Pentru tranzistoare se pot confecţiona şi socluri asemănătoare celor folosite pentru tuburi. Se recomandă în special metoda de fixare, care asigură o lungime suficient de mare a conexiunilor, răcirea bună a tranzistorului pe timpul funcţionării şi rigiditate mulţumitoare în montaj (fig. 34 a).
Antena de ferită are rolul de a capta energia câmpului electromagnetic şi a transmite la intrarea receptorului semnale cît mai mari în tensiune. Semnalul aplicat este cu atit mai puternic cu cât ferita este mai mare. La montare este foarte important ca antena de ferită să se fixeze cît se poate mai departe de difuzor, deoarece masa metalică a acestuia şi câmpul magnetic de scăpări al magnetului permanent au o influenţă, defavorabilă asupra antenei. De asemenea este bine ca la manipularea feritei să se evite atingerea magnetului difuzorului, pentru a nu înrăutăţi performanţele iniţiale ale antenei, care şi aşa sint slabe. Antena se va fixa cu ajutorul unor reazeme elastice din polietilenă, cauciuc, etc.
Sistemul de prindere trebuie să permită demontarea uşoară a pieselor atunci cînd este necesar să executăm reglaje (scoaterea bobinelor de pe bară trebuie să se facă suficient de uşor). In figura 34 b este arătat un model de fixare pentru care sînt necesare: două nituri de aluminiu (sau şuruburi), două piese de susţinere confecţionate din tablă de aluminiu groasă de 3 mm şi două inele de cauciuc. Prinderea barei de ferită pe care sînt introduse carcasele se face ca în figura 34 b. Placa de montaj pentru receptoarele de buzunar se poate confecţiona în două moduri, în funcţie de materialele disponibile.
Când dispunem de o placă de pertinax metalizată se procedează astfel: se desenează pe placă forma părţilor care trebuie să rămână metalizate, după schema de cablaj, iar celelalte suprafeţe metalizate se îndepărtează. In acest scop se pot utiliza două procedee. Primul procedeu — mecanic — este mai anevoios şi necesită îndemnare pentru a nu dezlipi foaia metalică de pe placa izolantă. Dezlipirea stratului (foliei) de cupru de pe materialul izolant se face prin radere cu un corp tare sau cu un disc subţire de polizor, fixat direct pe axul unui motoraş electric.
A doua metodă, chimică, constă în utilizarea clorurei ferice. Părţile metalizate care trebuie să rămînă se acoperă cu un strat de smoală dizolvată în petrosin. După uscare, placa se introduce într-o baie de clorură ferică, tunde se lasă 15-30 minute ; în acest timp părţile de cupru care nu sînt necesare sînt corodate de clorura ferică. Precizăm că soluţia de corodare se pune într-un vas de sticlă sau tavă de masă plastică; placa trebuie să fie complet acoperită de lichid. După aceea placa se spală cu apă multă pentru a îndepărta soluţia de clorură care este otrăvitoare. Folosirea acestei soluţii trebuie făcută cu grijă. Placa se scoate din baie cu o pensetă. Smoala rămasă se îndepărtează prin spălare cu petrosin. Apoi se execută găurirea cu un burghiu. Piesele se fixează pe partea izolată a plăcii, iar firele de conexiune se trec prin găuri şi se lipesc prin cositorire pe faţa metalizată.
Când nu avem pertinax metalizat, suportul unui montaj miniatural se pregăteşte astfel: pe placa de textolit se lipeşte schiţa de montaj a pieselor. In punctele de fixare şi de conectare a pieselor se dau găuri cu diametrul de maximum 1 mm, în care se presează ştifturi (cuie) din sîrmă de cupru dezizolată, cu lungimea de 10 mm şi cu diametrul de 1 mm. Capetele ştifturilor trebuie să se afle atît de o parte, cit şi de cealaltă parte a plăcii. Piesele se fixează pe o singură faţă a plăcii, prin lipirea acestora de capetele ştifturilor. Firele de conexiuni se montează pe partea opusă, prin lipirea cu cositor de capetele ştifturilor.
Pregătirea picioruşelor tranzistoarelor pentru a fi lipite în montaj trebuie făcută cu multă atenţie, astfel încît acestea să nu se rupă din locul de fixare la tranzistor. Pentru îndoire sîrmele tranzistorului se prind între fălcile unui cleşte lat. Pe timpul lipirii conexiunilor tran-zistorului se va evita încălzirea îndelungată pentru a nu distruge tranzistorul. Dacă tranzistoarele cu germaniu sînt încălzite la temperaturi mai mari de 75-85°C se strică şi nu mai pot fi folosite. In principiu, conexiunea care se lipeşte se prinde între fălcile unui cleşte lat, cît mai aproape de locul de lipire. Astfel, cleştele va prelua o bună parte din căldura indusă în conexiune pe timpul lipirii, evitîndu-se încălzirea tranzistorului peste limita de temperatură admisă.
Lipirea se face numai cu un letcon electric de putere mică (30-50 W), care trebuie bine încălzit în prealabil, încît să topească foarte repede aliajul de lipire, iar timpul de sudură să fie foarte scurt. Ca material de lipire se vor folosi numai aliaje cu punct de topire coborât. Pe timpul cît se execută lipirea, letconul se scoate din priză pentru a evita inducţia unor curenţi prin tranzistor care se scurg din cauza unei slabe izolaţii a letconului. De asemenea, pentru a înlătura exfolierea circuitului imprimat prin supraîncălzire se pregătesc în prealabil conexi-unile pieselor care se lipesc, astfel încît cositorirea să se facă într-un timp redus.
Dezizolarea liţei de înaltă frecvenţă trebuie făcută cu atenţie, pentru a nu rupe firele. Firele rămase izolate determină o funcţionare defectuoasă a aparatului.
Iniţial se îndepărtează elementul izolant de mătase pe o lungime de 10-15 mm. Apoi, firele liţei se desfac asemănător unei pensule, se introduc în spirt medicinal şi se trec prin flacără de chibrit. După răcire se introduc din nou în paharul cu spirt.
Emailul ars se înlătură prin ştergerea firelor de cupru cu vată sau cu o cârpă subţire. La nevoie operaţia se repetă până la îndepărtarea completă a emailului.
Sîrma de bobinaj ruptă se lipeşte în modul următor : se curăţă capetele de email cu hârtie fină de şlefuit pe o porţiune de 10-15 mm şi se răsucesc uşor unul peste celălalt. Apoi se cositoreşte cu fludor şi se şterge locul cu spirt sau benzină. Partea lipită, se va înveli într-o mică bucată de hârtie subţire sau alt material izolant îndoită în aşa fel încît să acopere întreaga porţiune. După aceasta se poate continua bobinarea. Îndepărtarea izolaţiei de email, în locurile unde se fac lipituri cu cositor, nu se recomandă să se facă cu lama, cu briceagul etc, deoarece sîrma poate fi subţiată prea mult într-o anumită porţiune şi se poate apoi rupe la cea mai mică solicitare.
îndepărtarea emailului de pe sârmele mai groase se face cu hârtie de şlefuit cu granulaţia fină, deplasând uşor şmirghelul pe suprafaţa Bîrmei. Conductoarele cu diametrul de 0,08-0,15 mm se pot dezizola prin procedeul folosit pentru liţa de înaltă frecvenţă. Fixarea mai multor capete (conexiuni) în acelaşi punct se face în bune condiţii prin in-troducerea şi lipirea lor într-un cilindru de susţinere. Cilindrul se confecţionează din sîrmă de cupru de 0,4-0,5 mm neizolată din care se bobinează 10-15 spire pe un ax cu diametrul de cîţiva milimetri. Condensatoarele cu dimensiuni mari sau cele care trebuie bine consolidate se ataşează la placa de montaj printr-un dispozitiv confecţionat din tablă de aluminiu, cupru etc, groasă de 0,5-0,7 mm. Brăţara de prindere împreună cu condensatorul se fixează la placă de montaj cu un şurub.
Carcasele bobinelor care se montează pe bara de ferită se construiesc din polietilenă sau din carton. Ele trebuie să se poată deplasa în lungul barei de ferită. Bobinele sînt prevăzute cu cose pentru conectarea firelor de legătură.
In afara antenei de ferită se pot folosi şi antene suplimentare, care permit captarea unor semnale mai mari. Acestea pot fi telescopice sau filare. Antena telescopică poate funcţiona si-multan cu antena de ferită, asigurînd o mai bună recepţie în gama undelor scurte.
Antena filară se realizează dintr-un fir subţire (liţă) de câţiva metri lungime, izolat în policlorură de vinii. La un capăt se leagă o ventuză de cauciuc ce se poate fixa pe orice suprafaţă plană lustruită, iar la celălalt o banană care se introduce în locaşul de antenă exterioară.
Spre deosebire de tuburile electronice, care se pot înlocui între ele, tranzistoarele prezintă de la un exemplar la altul, variaţii apreciabile ale parametrilor. Ca urmare nu se recomandă schimbarea între ele a tranzistoarelor de acelaşi tip, deoarece aceasta atrage după sine un nou reglaj al montajului. înlocuirea trebuie să se facă numai cu tranzistoare care au aceleaşi performanţe.
Articole din aceasi publicatie
