Cum funcţionează un receptor radio ?

Orice semnal care pleacă de la o staţie de emisie sub forma unei unde electromagnetice de înaltă frecvenţă poate atinge în propagarea sa şi antena noastră de recepţie. La distanţe mari de staţia de emisie semnalul este însă foarte slab (de ordinul micro volţilor). Trebuie arătat că la antena de recepţie sosesc simultan o multitudine de semnale.
Deci, prima operaţie ce se impune să fie efectuată de receptorul radio este separarea semnalului pe care dorim să-1 recepţionăm din celelalte semnale captate de antenă.

Să ne situăm în cazul unui receptor simplu (fig. 25) format din următoarele blocuri (etaje):
— circuit de intrare (acord) ;
— amplificator de înaltă frecvenţă (AIF);
— detector (D);
— amplificator de joasă frecvenţă (AJF).

Iată cum vor acţiona fiecare dintre acestea :
Circuitul de intrare (acord) lasă să treacă spre receptor numai semnalul dorit, oprind celelalte semnale. Denumirea sa exprimă tocmai faptul că el se poate acorda pe lungimea de undă a staţiei de emisie pe care o recepţionăm. Astfel, în momentul cînd acţionăm butonul de acord al receptorului radio aducem acul indicator al scalei pe postul ce dorim să-l ascultăm ; prin această operaţie se modifică valoarea condensatorului din circuitul de intrare şi aparatul se acordează pe frecvenţa staţiei arătată de acul indicator. De aici concluzia că acul indicator al scalei este reglat în strînsă concordanţă cu mişcarea condensatorului montat pe axa butonului de acord.

Din circuitul de intrare semnalul selectat, care are putere mică, este introdus în blocul (etajul) de amplificare. Acest etaj se mai numeşte şi amplificator în înaltă frecvenţă (AIF), deoarece el amplifică semnalul sosit direct din antenă. Dar, aşa cum se ştie, semnalul de înaltă frecvenţă captat de antenă este modulat cu semnalul de joasă frecvenţă (cel produs în faţa microfonului la staţia de radio emisie). Trecut prin amplificatorul de înaltă frecvenţă şi aplicat apoi pe un difuzor semnalul nu ar putea fi auzit de urechea omenească. De aceea el este introdus în blocul detector (D), care are rolul de a extrage din semnalul de înaltă frecvenţă semnalul modulat de joasă frecvenţă produs în fata microfonului la emisie.

In continuare, semnalul este trecut în blocul de amplificare de joasă frecvenţă (AJF), de unde este transmis difuzorului. Cu ajutorul butonului de volum care acţionează asupra blocului (etajului) amplificator de joasă frecvenţă (AJF) se reglează tăria audiţiei. In prezent cele mai folosite receptoare radio sint superheterodinele, care prin calităţile lor oferă ascultătorului o audiţie deosebită.

Un receptor superheterodină (fig. 26) este format din următor rele blocuri :
— circuit de intrare (acord) ;
— schimbător de frecvenţă (SF) ;
— amplificator de frecvenţă intermediara (AFI);
— detector (D) ;
— amplificator de joasă frecvenţă (AJF).

Circuitul de intrare, aşa cum s-a mai arătat, are rolul de a permite pătrunderea în aparat numai a semnalului dorit. El este acţionat în acelaşi timp cu schimbătorul de frecvenţă, prin manevrarea butonului de acord. De remarcat că receptorul superheterodină foloseşte şi un bloc schimbător de frecvenţă montat între circuitul de antenă şi amplificatorul de frecvenţă intermediară.

Care este rolul şi cum funcţionează acest etaj?

El este format dintr-un compartiment numit amestecător (mixer-Mx) şi un generator de oscilaţii (oscilator-G). După cum se vede din figura 26, amestecătorul (Mx) primeşte un semnal (fa) selectat de circuitul de antenă şi un semnal (f0) dat de generator. La ieşire din etajul schimbător de frecvenţă (SF) rezultă o frecvenţă constantă (întotdeauna aceeaşi frecvenţă), denumită în prospectele receptoarelor de radio medie frecvenţă sau frecvenţă intermediară.

Care este procedeul prin care se ajunge ca la ieşirea din schimbătorul de frecvenţă să se obţină întotdeauna aceeaşi frecvenţă (de exemplu 465 kHz), ştiind că atit frecvenţa selectată de antenă (fa), cît şi frecvenţa dată de oscilator (fa) sînt variabile ? In figura 26 s-a arătat că circuitul de acord şi oscilatorul (G) sint acţionate în acelaşi timp prin intermediul butonului de acord, astfel ca cele două frecvenţe scăzîndu-se intre ele să rezulte frecvenţa constantă (fi = 465 kHz in exemplu dat).

In momentul în care acordăm succesiv aparatul pe diferite staţii, prin circuitul de acord pătrunde o frecvenţă (fa) a cărei valoare este mereu alta, în funcţie de postul pe care-1 re-cepţionăm. Dacă, spre exemplu, postul P, are frecvenţa fa = 1465 kHz, atunci, în momentul cînd acordăm circuitul de intrare pe acest post, pentru a obţine la ieşirea din schimbătorul de frecvenţă (SF) fi = 465 kHz este necesar ca frecvenţa dată de oscilator să fie fo=1000 kHz.
In acest fel în schimbătorul de frecvenţă se face scăderea :

adică :

1465 — 1000 = 465 kHz.

Dacă se pune circuitul de intrare — cu ajutorul butonului de acord — pe un alt post P2, care are frecvenţa fi = 2725 kHz, pentru a obţine la ieşirea din schimbătorul de frecvenţă aceeaşi frecvenţă constantă = 465 kHz este necesar ca oscilatorul G să producă o oscilaţie f0 = 1260 kHz.
Ştiind că în schimbătorul de frecvenţă (SF) are loc scădereaadică :

2725 kHz — 1260 kHz = 465 kHz,

se poate observa că printr-o acordare bine pusă la punct şi simultană a circuitului de acord şi a oscilatorului se va obţine întotdeauna la ieşirea din schimbătorul de frecvenţă o frecvenţă constantă f, (egală în exemplul dat cu 465 kHz).

Pentru ce scop a fost creat etajul schimbător de frecvenţă ?

In receptorul simplu prezentat anterior frecvenţa înaltă (fa) selectată de circuitul de intrare ajunge în amplificatorul de înaltă frecvenţă (AIF) şi apoi în detector (D). Această frecvenţă înaltă ce trecea prin AIF şi D era diferită, în funcţie de postul pe care acordam receptorul. Ca urmare, atit amplificatorul de înaltă frecvenţă, cit şi detectorul necesită să fie construite pentru a lucra la frecvenţe diferite.

Oricît de corect ar fi executate aceste blocuri ele nu pot funcţiona la fel de bine pe toate frecvenţele recepţionate. In cazul receptorului superheterodină, la amplificatorul de frecvenţă intermediară şi la detector, indiferent de postul selectat, ajunge întotdeauna aceeaşi frecvenţă (în exemplul dat de 465 kHz). Acest fapt prezintă un mare avantaj, în sensul că atit ampli-ficatorul de frecvenţă intermediară, cît şi detectorul vor avea o construcţie care să permită lucrul pentru o singură frecvenţă, ceea ce asigură un semnal final de calitate superioară celui obţinut în receptorul simplu din figura 25 şi o amplificare stabilă.