
Revenim asupra ei cu o mică modificare de principiu, anume simplificarea amplificatorului final, care practic se reduce la un transistor BD cu un mic radiator. Acesta va actiona difuzorul (4÷8Ω la 1 … 3W) prin intermediul unui transformator coboritor de tensiune cu raportul de cea 5 : 1. De exemplu, se poate rebobina un transformator din difuzoarele de radioficare (S ≈ 1.5 cm2) cu cca 350 de spire CuEm 0.2 mm in primar (I) şi 70-80 de spire CuEm 0,7 mm in secundar (II), pentru un difuzor de 4Ω.
Pe schemă s-au indicat tranzistoare T1-T4 de tip BC107C, adică avind factorul beta mai mare (litera C de la coadă), fapt ce permite utilizarea unor condensatoare C1, C2 şi C4, C5 de valori mai mici pentru aceleaşi valori ale rezistenlelor de polarizare a bazelor. Practic se pot folosi orice BC-uri de mică putere, npn, cu tatonarea adecvată a condensatoarelor: C1, C2 (10÷47 μF), C3 (47÷100 μF), C4, C5 (10÷22 nF) şi a rezistenţelor R2, R3, R7, R8 (30÷120 kΩ) şi R5 (5÷25 kΩ), in funcţie de tonalitatea şi ritmul de variatie dorite.
Am mai revenit asupra schemei şi sub pretextul de a oferi celor interesaţi o variantă simplă de cablaj (clasic sau imprimat), văzută in figura 2 prin “transparenţă”, adică dinspre faţa plantată a plăcii. Nu am mai notat componentele, schema fiind suficient de simplă pentru a putea fi urmărită “cu ochiul liber”. Mentionăm doar că s-au prevăzut condensatoarele C1-C3 cu tantal şi rezistoare R1-R9 cu peliculă metalică.
Alimentarea se poate face de la două sau trei baterii de tip 3R12 (4.5 V) legate in serie, de la un acumulator sau de la un redresor de 9÷12 V bine filtrat.