Articole electronica, kituri, scheme
Audio

Un preamplificator de microfon cu un tranzistor

Cu ajutorul unui singur tranzistor se poate construi un preamplificator microfonic extrem de simplu, al cărui cost reprezintă minimum ce poate fi atins într-un astfel de montaj.

Preamplificatorul, a cărui schemă de principiu poate îi văzută în figura 39, permite amplificarea semnalelor primite ele La un microfon dinamic fără transformator încorporat (intrare A) sau de la un microfon cu cristal (intrarea B). Avînd în vedere dimensiunile sale reduse, întreg ansamblul, compus din cîteva piese, poate fi introdus în cele mai multa cazuri, cliiar în carcasa microfonului, de unde va rezulta un zgomot de fond practic inexistent. În ca­zul în care preamplificatorul va fi montat exterior, cablul de legătură cu microfonul va trebui neapărat să fie ecranat şi tresa metalică legată la masă.

Urmărind schema, constatăm că se foloseşte un montaj cu emiterul la masa. Baza tranzistorului nu este menţinută, ca de obicei, la un potenţial oare­care (în curent continuu), aşa încît lipsesc condensatoarele de decuplaj sau rezistenţele necesare in mod obişnuit pentru obţinerea unei polarizări sau al unui curent de repaus.

Pentru a asigura preamplificatorului o funcţionare lipsită de distorsiuni, va fi necesar să folosim un condensator de cuplaj (C) de calitate foarte bună. Totodată va trebui să experimentăm valoarea rezistenţei R. În acest sens, amatorul trebuie să ştie că o valoare mai mare a acestei rezistenţe va mări amplificarea în dauna stabilităţii, în funcţie de temperatură şi invers. Valoarea de 10 Kohmi din schemă repre­zintă un compromis acceptabil. Se poate utiliza orice tranzistor de audiofrecvenţa de tipul “pnp”. Tensiunea de alimentare va fi dată de o baterie şi valoa­rea ei poate fi cuprinsă între 3-9 volţi.

Se recomandă ca preamplificatorul să nu lucreze ia o temperatură ambiantă mai mare de 35oC. Pentru a putea compensa distorsiunile care pot apărea ca urmare a uzurii sursei de alimentare sau chiar a tranzistorului, amatorul va putea înlocui rezistenţa R cu o rezistentă de 5 Kohmi legată în serie cu o rezistenţă variabilă de 10 Kohmi.

[raw_html_snippet id=”carte-tanarul-audioamator”]

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
back to top