Pseudostereofonia

Efecte interesante de “iluzie” stereofonică pot fi obţinute folosind un singur canal de amplificare şi difuzoare multiple.

Cea mai simplă tehnică constă în conectarea mai multor difuzoare, cu o gamă de frecvenţă diferită, la ieşirea unui radioreceptor sau amplificator de înaltă’ fidelitate. Aceste difuzoare, amplasate ia o distanţă mai mică sau mai marc unele de altele – în funcţie de proprietăţile acustice ale camerei de locuit – “inundă” auditorul în sunete şi creează un efect direcţional pronunţat, în acestora. Astfel, de exemplu, sunetele acute par să vină dintr-o direcţie, iar cele grave din alta. Din păcate iluzia nu poate înlocui realitatea şi efectul direcţional obţinut pe o astfel de cale nu are nimic comun cu execuţia originală din sala de concerte.

O altă cale care rezultă în impresia de “adîncime” este aceea care foloseşte un sistem de “ecou artifi­cial”. În acest caz este vorba de un sistem meca­nic sau electric care introduce o uşoară întîrziere semnalelor audio care trec prin el. Semnalele “întîrziate” sînt apoi aplicate unui difuzor separat şi se obţine în final o audiţie însoţită de un ecou care cre­ează .auditorului impresia că se află într-o sală de concerte (fig. 10).

Acestea nu sînt singurele căi prin care producă­torii de radioreceptoare au încercat să îmbunătă­ţească şi să apropie de realitate reproducerea sonoră a aparatelor.

Există diferite tipuri de microfoane. Ele au apărut consecutiv, de-a lungul anilor, fie datorită unor ne­cesităţi crescînde de îmbunătăţire a calităţii reproducerii sunetului, fie pur şi simplu datorită unor principii noi, descoperite prin munca cercetătorilor de pretutindeni.

În cele ce urmează vom trece în revistă principalele tipuri de microfoane folosite în zilele noastre.

Microfonul cu cărbune se bazează pe următorul principiu de funcţionare: într-o cutie închisă se in­troduce praf de cărbune, avînd o granulaţie fină, împreună cu doi electrozi, unul fix şi unul mobil. Electrodul mobil acţionează o diafragmă care are rolul de a capta energia sonoră şi de a o transforma într-o forţă capabilă să acţioneze asupra sistemului mobil. Din această cauză diafragma poate fi considerată ca opusul membranei unui difuzor. Mişcarea diafragmei imprimă o presiune variabilă asupra par­ticulelor de cărbune şi în acest fel variază rezistenţa electrică dintre cei doi electrozi.

Microfonul cu cărbune se caracterizează prin simplitatea construcţiei, lipsa de sensibilitate la şocuri şi tensiune mare de ieşire. El se fabrică uşor şi pre­ţul său de cost este redus. Totodată el suportă uşor diferenţe mari de temperatură şi de umiditate.

Dezavantajele lui constau în special în necesitatea unei surse exterioare de curent, distorsiuni relativ mari şi zgomot de fond ridicat. Totuşi, el îşi găseşte şi astăzi multe aplicaţii în telefonie, instalaţii mobile si altele.

În figura 11 se arată construcţia unui microfon cu cărbune tip obişnuit (cum ar fi capsula microreceptorului telefonic), iar în figura 12 construcţia micro­fonului numit “dublubuton”.

Microfonul piezoelectric se bazează pe proprieta­tea pe care o au unele materiale de a produce o tensiune electrică între două din feţele lor, atunci cinci sînt comprimate sau îndoite. Acest efect, numit “efect piezoelectric”, are loc la unele cristale de cuarţ, la cristale din sare Seignette şi unele mate­riale ceramice supuse unui tratament adecuat. Ten­siunea produsă de-a lungul elementului piezoelectric depinde de factori mecanici.

Avantajele microfonului piezoelectric se datoresc gamei largi de frecvenţe sonore reproduse, preţului de cost redus, lipsei de sensibilitate la zgomote meca­nice şi posibilităţii de a fi fabricat în versiune “uni­direcţională”.

Dezavantajele microfonului piezoelectric constau îndeosebi în impedanţă sa foarte mare, care exclude posibilitatea folosirii unui cablu mai lung de cîţiva metri şi necesitatea de a fi conectat la un preamplificator cu o impedanţă de intrare de asemenea foarte mare.

Microfonul piezoelectric cu element din sare Seignette este folosit în majoritatea cazurilor pentru înregistrări magnetice la domiciliu, în radioamatorism şi în instalaţii de amplificare publică obişnuite. Microfonul cu element ceramic se foloseşte mai mult în insta­laţii profesionale, întrucât pre­ţui lui este considerabil mai ri­dicat.

În figura 13 este ilustrată schematic construcţia unui microfon piezoelectric.Microfonul dinamic se asea­mănă foarte mult cu construc­ţia unui difuzor “permanent di­namic”, cu care este echipat orice radioreceptor modern. O bobină din sîrma foarte subţire este ataşată unei diafragme şi se mişcă, solidar cu diafragma, într-un puternic cîmp magne­tic. Datorită acestor mişcări, în bobina ia naştere un curent alternativ a cărui amplitudine şi frecvenţă corespunde cu amplitudinea si frecvenţa undelor sonore care ajung la diafragmă.Microfonul dinamic îşi găseşte astăzi o largă uti­lizare în instalaţiile cele mai variate, fiind capabil să asigure reproducerea unei game largi de frec­venţe audio. In ultima vreme el se execută cu dia­fragma din material plastic, ceea ce îi asigură o lipsă relativă de sensibilitate la şocuri mecanice şi la condiţii climaterice mai grele.

Principalul dezavantaj al acestui tip de microfon se datorează necesităţii folosirii unui transformator ridicător de impedanţă, întrucât prin însăşi construcţia lui microfonul dinamic este un dispozitiv de impedanţă mică (ca şi difuzorul). Transformato­rul de adaptare al microfonului este în cele mai multe cazuri inclus în cutia acestuia.

Aplicaţiile microfonului dinamic acoperă atit gama utilizărilor casnice (înregistrări de amator, radioama­torism), cit şî a celor profesionale (instalaţii de am­plificare publică de calitate superioară, radiodifuziune etc.).

Construcţia unui microfon dinamic este reprezen­tată în figura 14.

Microfonul condensator este unul din cele mai per­fecţionate tipuri de microfoane produse în ultimii zeci de ani. El este compus din doi electrozi separaţi printr-un dielectric foarte subţire, de obicei aerul. Unul din electrozi este constituit chiar de diafragmă, iar celălalt de o placă rigidă, avînd o suprafaţă com­parabilă cu cea a diafragmei. Datorită mişcărilor diafragmei, distanţa dintre electrozi se schimbă şi o dată cu aceasta se schimbă şi capacitatea electrică, de unde şi denumirea acestui tip de microfon. Dacă se aplică o tensiune electrică continuă acestor electrozi, variaţia de capacitate produce o variaţie de încărcare care este culeasă la bornele microfonului sub forma unei tensiuni alternative de audiofrecvenţă.Caracteristica de frecvenţă a microfonului condensator este excelentă si tensiunea de ieşire este relativ mare. Are dezavantajul că necesită o sursă exterioară de curent şi un preamplificator încorporat în microfon.

Acest tip de microfon îşi găseşte utilizări pe linie profesională, în studiouri, săli de concerte şi instalaţii de înregistrare a sunetului.

În figura 15 este schiţată construcţia unui astfel de tip de microfon.