Picupul sau doza de redai discuri nu este altceva decât un dispozitiv electromecanic care transformă oscilaţiile mecanice în oscilaţii electrice de frecventă şi amplitudine corespunzătoare.
Există în prezent două categorii de doze de redat: monofonice şi stereofonice. Dozele monofonice (prescurtat: “mono”) permit numai reproducerea discurilor cu înregistrarea monofonică. Dozele stereofonice (prescurtat “stereo”) permit redarea atît a discursurilor mono cît si a celor stereo. Nu vom intra aici în descrierea amănunţită a funcţionării diferitelor picupuri, ceea ce ar depăşi nivelul lucrării de tată, vom analiza însă în cele ce urmează caracteristicile principale ale unor tipuri de doze.
Doza electromagnetică este un tip de doză la care tensiunea electrică este generată de o bobină sau un conductor aflat intr-un câmp sau un circuit magnetic.
O doză de construcţie mai veche este ilustrată în figura 21. Mişcarea acului este transmisă unei armături. Fluxul constant este asigurat de un magnet permanent. In poziţia centrală a armăturii, fluxul magnetic este nul. Când armătura este deplasată în dreapta sau în stingă, fluxul care apare induce o tensiune în bobină şi «aceasta tensiune este apoi culeasă şi aplicată amplificatorului.
La dozele electromagnetice moderne, amortizoarele de cauciuc s-au înlocuit cu amortizoare cu lichid vîscos. De asemenea, datorită progresului tehnic, s-a reuşit să se confecţioneze magneţi permanenţi de dimensiuni mult mai mici, ceea ce a permis fabricarea unor doze uşoare, adecuate reproducerii discurilor moderne de turaţie mică.
În general, doza electromagnetică – numită şi cu “reluctanţă variabilă” – are o caracteristică de frecvenţă care favorizează sunetele joase, cu excepţia unei plaje cuprinse între 3000—5000 Hz, unde se observă o creştere datorită rezonanţei proprii a echipajului mobil (fig. 22).
Doza piezoelectrică cu care sint echipate braţele de picup curente îşi bazează funcţionarea pe efectul piezoelectric. Cristalul utilizai în zilele noastre este sarea Seignette. în unele construcţii se foloseşte o lamelă din titanat de bariu. în primul caz, această doză se mai denumeşte si doză cu cristal, în al doilea caz doză ceramică.
La acest tip de doză (fig. 23), acul este cuplat cu elementul piezoelectric. Tensiunea alternativă generată de clement este proporţională cu deplasarea acului.
Caracteristica de frecvenţă a unei doze piezoelectrice defavorizează sunetele joase (fig. 24). Impedanţă electrică a unei astfel de doze este ridicată, din această cauză ea trebuie conectată la un amplificator avînd o impedanţă de intrare de cel puţin 500 Kohmi.
Acest tip de doză nu poate asigura o redare tot aşa de bună a frecvenţelor înalte ca şi o doză magnetică modernă, pe de altă parte însă are o greutate proprie redusă şi ca atare permite redarea discurilor cu şanţuri fine (micro). Doza piezoelectrica se foloseşte pe scară largă în instalaţiile casnice.
Ne vom opri aici cu descrierea diferitelor sisteme de doze de redare, întrucât celelalte tipuri existente nu sînt în general la îndemna unui amator. Printre acestea se numără: doza electrodinamică, doza electrostatică, doza electronică etc.
Indiferent de construcţie şi sistem, o doză de redare va fi cu atît mai bună cu cît va putea reda o gamă mai largă de frecvenţe, cu cît va avea distorsiuni mai mici şi cu cît va fi mai lipsită de rezonanţe proprii în cuprinsul gamei de audiofrecvenţă. În afară de aceasta, doza trebuie să uzeze la minimum posibil discurile şi acele şi să aibă un zgomot propriu cît mai redus (în cazul celor cu cristal).
Articole din aceasi publicatie