Notiuni de electroacustica – Timbrul sunetului

Majoritatea corpurilor care vibrează, efectuează o mişcare oscilatorie complexă: ele vibrează simultan cu frecvenţe diferite. Din această cauză şi sunetele pe care aceste corpuri le produc, se compun din os­cilaţii avînd frecvenţe diferite. De obicei sunetul cel mai tare este cel care are înălţimea cea mai mică, cu numărul cel mai mic de oscilaţii. Acesta se nu­meşte “ton fundamental”. Sunetele mai înalte şi mai slabe, care însoţesc acest ton fundamental, se nu­mesc “armonici superioare” şi ele dau sunetului un “colorit” sau un “timbru” specific. Timbrul sunetu­lui depinde deci de frecvenţa şi intensitatea armoni­celor superioare care însoţesc tonul fundamental. Astfel, de exemplu, omul recunoaşte o voce după timbrul pe care-l are. Tot aşa, diferenţa dintre un pian şi o trompetă este determinată de timbrul specific instrumentului respectiv. Păstrarea fidelă a timbrului este o condiţie absolut obligatorie a repro­ducerii nedeformate a sunetului.