Stabilizatoare de tensiune continuă, monolitice, de uz general

4.2. Stabilizatoare de tensiune continuă, monolitice, de uz general

În istoria de peste 15 ani de la lansarea în fabricaţie, ge­neralizarea şi utilizarea practică a familiei de stabiliza­toare de tensiune de uz general, integrate, se regăsesc principalele elemente care marchează momentele evoluţiei întregii clase de stabilizatoare monolitice.

Prima generaţie, dominată de ideea utilizărilor multi­ple, a apărut la sfîrşitul deceniului al şaptelea. Prin în­săşi rnodui de construcţie a circuitelor, utilizatorului i se permite accesul la intrările şi ieşirile blocurilor funcţio­nale. Acelaşi tip de circuit integrat se poate folosi pentru realizarea unei multitudini de configuraţii. Circuitele ca­racteristice primei generaţii (µA 723; LM 304; LM 305 etc.) se folosesc la realizarea de surse de tensiune stabi­lizată, pozitivă sau negativă, liniare şi în comutaţie, pre­cum şi la realizarea de generatoare de curent constant, de stabilizatoare de temperatură, de intensitate lumi­noasă etc. Indiferent de domeniul de aplicaţie, utilizatoru­lui i se cere numai efortul de a alege tipul protecţiei la scurtcircuit şi limita curentului maxim de ieşire. Evident, stabilizatoarele din prima generaţie se livrează în capsule cu mai mult de 3 terminale (de mică putere), ceea ce în­seamnă că s-a sacrificat ideea furnizării unui curent de valoare mare la ieşirea în favoarea ideii de versatilitate maximă.

Un compromis între cele două idei, marcînd o perfec­ţionare a tehnicii, s-a realizat la stabilizatoarele cu 4 terminale, (µA 78 G; µA 79 G), unde s-au integrat cir­cuite de protecţie (la scurtcircuit la ieşire, protecţie ter­mică, funcţionarea tranzistorului serie în aria de siguran­ţă) şi un tranzistor serie de putere. Utilizatorul are acces la intrarea neinversoare a amplificatorului de eroare, ast­fel că poate ajusta nivelul tensiunii de ieşire la valoarea cîorită. Aplicaţiile lor acoperă încă în prezent un domeniu larg, iar performanţele electrice sînt întrucîtva diferite faţă de cele ale stabilizatoarelor din prima generaţie. Aceste circuite nu se pot considera ca o nouă linie de evoluţie, ci doar ca o verigă de tranziţie.

O concepţie nouă de schemă electrică s-a implemen­tat în stabilizatoarele monolitice de uz general din gene­raţia a doua (LM 317, LM 337). Aceste stabilizatoare apă­rute în a doua jumătate a deceniului 8, conţin integrate circuite de protecţie perfecţionate, un tranzistor de pu­tere (1,5 A), folosesc o schemă electrică de tip flotant şi nu necesită decît trei terminale. Stabilizatoarele respecti­ve se livrează în capsule specifice tranzistoarelor. Sub as­pectul aplicaţiilor, domeniul lor este puţin mai restrîns comparativ cu prima generaţie, însă utilizarea este mult simplificată.

În paragrafele următoare se prezintă caracteristicile ce­lor două generaţii de stabilizatoare de tensiune continuă de uz general şi tehnicile de circuit legate de construcţia aplicaţiilor specifice pentru fiecare generaţie.